Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
11120
De la 07 Ianuarie 2003
122896769

Îngerul păzitor din USAMV Iaşi care-l apără pe plagiatorul Ionică Nechifor

  • Ioan Rotundu
  • 13 June 2017, 23:00
Despre cum a reuşit Ionică Nechifor să devină absolvent al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi prin studii la distanţă se vehiculează fel de fel de variante dar una dintre ele este confirmată.
După ce a devenit inginer, Nechifor s-a înscris la şcoala doctoral㠄Tehnologia exploatării ovinelor şi caprinelor” iar şef de grupă şi coordonator de lucrare este prof. dr. Constantin Pascal (foto). Este exact profesorul care la începutul lunii mai 2017 a adus la Staţiunea Popăuţi un grup de studenţi pentru a-i familiariza cu munca de cercetare. Iar gazdă, în loc să fi fost directorul Traian Atanasiu, a fost Ionică Nechifor. Vizita s-a terminat cu un chiolhan de pomină la ranch-ul lui Nechifor aflat în vecinătatea Staţiunii.
Cu sprijinul preşedintelui Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Bucureşti prof .univ .dr. Gheorghe SIN, Ionică Nechifor a ajuns să fie angajat la Staţiunea Popăuţi pe post de cercetător ştiinţific. În această calitate are acces la arhiva Staţiunii. A profitat de acest acces şi a sustras mai multe referate de cercetare pe care le-a depus la USAMV Iaşi ca fiind rod al muncii sale de cercetător, referate care să-i justifice activitatea sa de student doctorand.
Ghinionul lui Nechifor a fost că acele referate erau munca de cercetare a biologului dr. Gheorghe Hrincă. Biologul a sesizat conducerea Universităţii cum că referatele depuse de Nechifor sunt de fapt nişte plagiate grosolane. Comisia de anchetă formată las nivel de Universitate a constatat plagiatul.
Iată ce stă scris în Raportul asupra activităţii Comis iei de etică şi deontologie universitară pe anul 2015, pct.5:
„La data de 14 iulie 2015, Comisia de etică şi deontologie universitară a primit de la rectorul USAMV Iaşi o sesizare a domnului dr. biolog Gheorghe Hrincă de la SCDCOC Popăuţi – Botoşani în care se arată că două referate ale domnului ing.drd. Nechifor Ionică (nr.1 şi nr.2) de la Specializarea #Tehnologia exploatării ovinelor şi caprinelor”, Şcoala doctorală Agricultur㠖 Horticultură - Zootehnie au fost plagiate, prezentând cele două lucrări comisiei, care, a constatat că sunt identice cu cele două referate aflate la Şcoala doctorală
. În urma analizei, Comisia de etică şi deontologie universitară a ajuns la concluzia că cele două referate (nr.1 şi 2) au fost plagiate, propunând anularea lor din portofoliul doctorandului.”

Dr. biolog Gheorghe Hrincă nu a fost mulţumit cu decizia luată de Comisie şi a revenit cu o nouă sesizare arătând că sancţiunea care trebuia luată era excluderea de la Şcoala doctorală, aşa cum s-a procedat de către Comisie şi în cazul studenţilor Avârvărtei Toma şi Jităreanu Doina care au fraudat examenul, după cum rezultă din Raportul Comisiei de etică şi deontologie universitară pentru anul 2013. Fapta lui Ionică Nechifor este mult mai gravă dar sancţiunea aplicată a fost extrem de blândă, dovadă că îngerul său păzitor prof.dr Constantin Pascal şi-a făcut datoria apărându-şi protejatul.
Citez din nou din Raportul comisiei pentru anul 2015 pct. 6::
„Cu adresa nr. 30.534 din 16.12.2015 domnul biolog Gheorghe Hrincă de la SCDCOC Popăuţi - Botoşani revine asupra sesizării de plagiat a domnului ing. drd. Nechifor Ionică aducând date suplimentare cu privire la cele două referate. Concluzia Comisiei de etică şi deontologie universitară a fost aceeaşi ca şi precedenta că cele două referate (nr.1 şi 2) sunt un plagiat calificat şi trebuie anulate.”
Oare cât de mult a decăzut în plan profesional vigilenţa profesorilor universitari de a apăra valorile ştiinţei româneşti şi de a sancţiona drastic fraudele ştiinţifice? Este greu de acceptat că un profesor universitar îi apără, acoperă pe studenţii plagiatori dar în cazul de faţă dovada este incontestabilă.
Acest impostor Ionică Nechifor care se prezintă drept cercetător ştiinţific pe munca altora va ajunge să primească diploma de doctor şi va avea pretenţia de a sta alături de adevăraţii oameni de ştiinţă. Cum este posibil aşa ceva?
Este pentru că mediul universitar este plin de profesori care au ajuns să ocupe catedrele tot prin fraudă profesională, prin plagiat. Corupţia a pătruns adânc în mediul universitar iar profitori de teapa lui Nechifor sunt cu duiumul. Ai bani, îţi cumperi statutul de om de ştiinţă pentru că nu o să te întrebe nimeni care este opera ta ştiinţifică.
Şi ca o cireaşă pe tort, ieri, la Staţiunea Popăuţi, prin decizia lui Ionică Nechifor aflat pe post de director interimar pentru că titularul Traian Atanasiu este în concediu de odihnă, Aurel Nechifor, fratele, un cioban cu şapte clase a fost numit director. Trăim în Românica!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Firmele care incadreaza stagiari sau ucenici vor primi subventii majorate: 250-300 euro de persoana
Turcan: PSD a aprobat decontarea cheltuielilor de cazare si transport pentru toti cei care vin la comisia de ancheta;
pe banii cetatenilor se perinda tot felul de oameni care inventeaza lucruri trasnite
Primaria Lupeni, o afacere de familie:
Dupa ce au fost primari tatal si fiul cel mare, a venit randul fiului cel mic
TE Serviciile secrete din R. Moldova cred ca cei cinci diplomati rusi expulzati luna trecuta erau acoperiti GRU.
Acestia ar fi recrutat gagauzi care sa lupte in estul Ucrainei
Cine sunt singurii ministri care au trecut de evaluarea PSD/Dragnea.
Olguta Vasilescu: Stiu ca am trecut-o, nu am avut niciun fel de emotii
Dragnea i-a cerut demisia lui Grindeanu de cel putin doua ori: sambata si luni.
De ce a refuzat Grindeanu
Proiect esential pentru mii de patroni si angajati:
Guvernul vrea sa reglementeze posibilitatea de a lucra legal de acasa cu contract de munca
Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Magureanu si Miron Cozma, trimisi in judecata in dosarul Mineriada,
la 27 de ani de la sangeroasele evenimente din Bucuresti
Bancul zilei: Mătuşa Tamara în variantă americană
Horoscopul zilei de 14..66.2017
Viclenia şi fariseismul stareţului Ioan Harpa 2
- convorbire înregistrată în biserica Mănăstirii Popăuţi
Încep operațiunile de dezinsecție în municipiul Botoșani
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog