Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
26533
De la 07 Ianuarie 2003
122912182

Întâlnirea de la grădina Casanova

  • Ioan Rotundu
  • 27 October 2006, 23:00
Recent, mai exact de câteva zile, de când frigul îşi cam face de cap prin Botoşani, Liviu Manole şi-a închis mustăria. O mustărie cum nu s-a mai văzut alta prin Botoşani. Un fel de muzeu în aer liber, cu exponatele pitite printre snopii de stuf şi mesele pentru clienţi, printre butelcuţele cu must şi grătarul pe care au sfârâit micii, pastrama de oaie şi mustoasele cotlete, printre borcanele cu murături asortate şi prosoapele ţărăneşti prinse cu meşteşug de pereţii improvizaţi. Afacerea a fost una bine gândită, iar câştigul pe măsură. Clienţii, bătrâni nostalgici vieţii patriarhale sau tineri plini de energie, au ocupat seri la rând mesele rustice şi s-au înfruptat din belşugul cărnurilor de pe grătar, dând peste cap ulcică după ulcică de must rubiniu. Acum, că mustăria s-a închis, lăsând în urmă doar nostalgia faptelor, să recompunem povestea existenţei sale, gândind molcom şi adânc pătrunzător în spiritul locului, cum numai moldoveanul ştie s-o facă.
Agitaţie în lumea umbrelor
Într-una din nopţile pârguite ale toamnei, Liviu Manole îl visase pe tatăl său, fost negustor în Rediul Rădăuţilor Prut, unul din puţinii negustori români rătăciţi într-o puternică comunitate locală evreiască. Îl sfătuise taică-su că-i timpul să amenajeze o mustărie, aşa cum îi arătase în tinereţe, când l-a purtat prin târgul Dorohoilor, Dorohoilor, al Darabanilor şi al Săvenilor. O mustărie care să rupă gura târgului. Vreo două zile a tot dat Manole târcoale grădinii din spatele Hotelului „Maria”, cunoscută sub numele de „Casanova”. A tot făcut fel de fel de planuri despre cum va arăta viitoarea mustărie.
Mai întâi şi-a adus aminte de Moses, evreul, şi căruţa sa. Pe Moses s-a gândit să-l aşeze lângă gardul viu. Sub căruţă i-a pus cuşca câinelui, găleata pentru apă la mârţoagă şi cele trebuincioase la drum lung. N-a uitat nici de felinarul cu sticla de cinci focuri. Chiar Moses a ţinut să fie prezent, punându-şi în căruţă lada sa din 1930, în care-şi păstra bruma de avere. S-a instalat pe capra căruţei şi a prins în mână frâiele, stropşindu-se la hamurile vechi, să nu-şi facă mârţoaga de cap.
Pe Ion, Manole l-a invitat cu carul cu boi. N-a putut veni cu carul, dar a adus jugul, că atât i-a mai lăsat perceptorul după ce l-a executat cu impozitele. S-a încăpăţinat să nu intre în CAP, şi l-au declarat chiabur, el, cu vreo opt copii şi nici două hectare de pământ. Pe lângă jug, s-a gândit Ion că-i bun şi un teasc, din cel vechi, cu covăţica în care a curs zeci de ani ani seva strugurilor. În drum spre Manole a trecut şi pe la mătuşa Saveta, de i-a dat stativele cele vechi, moştenite de la stră-stră-bunica. Spata-i oleacă cam uzată, dar mai duce pentru vreo două, trei ţoale de pus pe jos în casa cea mare, zestre pentru cine s-o nimeri.
Alând că băiatul lui Manole deschide mustărie cu vad în târgul Botoşanilor, verişoara Savetei, mătuşa Profira, i-a dat lui Ion o vârtelniţă, cam tot atât de veche cât şi stativele. Să fie acolo, la loc de cinste, să vadă lumea bună a Botoşanilor că şi în târgul Rădăuţilor Prut sunt oameni gospodari şi cu cheag. Vestea că fiul lui Manole este negustor vrednic în capitala judeţului s-a dus repede prin Rediu. Gheorghe, cel din capul satului, dinspre Horodiştea, a zis că-i vor prinde bine câteva butelcuţe, nişte butoiaşe mici, de zece, douăzeci de litri, cercuite şi vopsite frumos, cu vrană şi dop, pe care le-a umplut cu must rubiniu, dulce-acrişor, să taie sărătura pastramei de oaie rămasă în cerul gurii şi să te îndemne la o nouă ulcică. Nici Toadere n-a rămas indiferent la cele necesare amenajării unei mustării. S-a gândit el că o cuşcă pentru câini, în grija cărora va rămâne totul peste noapte, este mai mult decât binevenită. Apoi, nişte bostani din cei albi, mari cât roata căruţei lui Moses, că a fost anul cu rod. Şi din cei galbeni, porceşti, cu sămânţa grasă a adăugat vreo câţiva. A cântărit din ochi cele puse de-o parte şi a zis că nişte baloţi cu paie n-ar avea cum să strice.
Vorbăreaţă, c-aşa-i feleşagul familiei sale, Gherghina, bucătăreasa cumetriilor şi a nunţilor din sat şi-a suflecat mânecile şi s-a pus cu spor la muncă. A cules din grădină pătlăgele mai verzi şi mai gălbioare, cornul căprii şi gogoşari, castraveciori şi câteva mingiuci de harbujei. A smuls câteva tulpini de mărar cu mustăţile scuturate de seminţe, ceva frunze de ţelină şi de stejar, nişte rădăcini de hrean şi s-a pus pe fapte mari. Au ieşit din mâna sa mândreţe de borcane cu murături asortate, pe care Manole le-a stivuit cu artă în mustăria sa, la vedere, să afle tot botoşăneanul ce gospodine vrednice are în satul său. Lângă stiva borcanelor cu murături pofticioase la culoare a aşezat şi un prepeleag împodobit cu ulcele de lut.
De prin sat i-au mai fost aduse vechi unelte şi piese de gospodărie, pe care le-a potrivit printre mesele clienţilor, snopii de stuf şi baloţii de paie. Totul cu bun gust şi modestie ţărănească, ţărănească, să te facă curios a le privi, dar fără să te incite sau să te indispună. În mustăria lui Manole, sau mai degrabă în muzeu său original, vor mai fi fost şi alte exponate. Dacă nu le-am prezentat, îmi cer scuze, dar mi-i spaţiul limitat.
Generaţiile trecutului şi ale viitorului
Forfotă mare în grădina Casanova. Manole şi-a deschis mustăria. Un du-te, vino continuu printre muşterii. Mesele ocupate de clienţi dornici să guste preparatele de pe grătar şi din balercuţele cu must. Undeva, printre aglomeraţia snopilor de stuf, chiar lângă cuşca câinilor comunitari ce s-au oploşit printre picioarele clienţilor, nevăzuţi de ochii pământenilor, în jurul unei mese fumurii, stăteau la sporovăială, cu nelipsita ulcică cu must în faţă, nişte umbre ale trecutului. Era Moses, era Ion, Gheorghe şi cu Toadere, Saveta cu verişoara Profira şi bucătăreasa Gherghina. Priveau la mesele în jurul cărora tinerii zilelor noastre se distrau zgomotos.
- Oare acesta-i viitorul pentru care am muncit noi? Se auzi vocea astrală a lui Ion.
- Dar oare noi am fost viitorul dorit de bunicii noştri? Îi întoarse răspunsul Toadere.
P.S. Manole şi-a închis mustăria. Cei care i-au călcat pragul spun că a fost ceva deosebit, ceva potrivit cu tradiţiile noastre, tradiţii care se împuţinează de la un an la altul.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Românul şi CEAIUL
Dorinţa unui beţiv
Alivenci moldoveneşti
Să fie oare trezirea din somnul cel de moarte?
Comentariu la comentarii (CXCV)
(Ioan Rotundu)
Horoscop
Doina Melinte în mijlocul elevilor de la A.T Laurian
Peste 7 miliarde lei acordate pentru concedii medicale
Munca la negru este atractivă
Accidentată pe marginea drumului
Reţinut pentru vătămare corporală gravă
Expoziţie de pictură
Amenzi de aproape 200 de milioane lei
Preţurile în leul nou încă dau bătăi de cap
"A fost sau n-a fost"...revoluţie într-un oraş din Moldova?
Noi posturi scoase la concurs de către Poliţia de Frontieră
Dezastrul constatat pe drumurile judeţului
Prefectul Roman a pus gând rău adjuncţilor desconcentratelor
Ultimele pregătiri în aşteptarea Ambasadorului Xu Jian
Organizaţia Cadrelor Militare în Rezervă la 15 ani de la înfiinţare
Social-democraţii găsesc iluzorii previziunile bugetare pentru 2007
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog