Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
20351
De la 07 Ianuarie 2003
122906000

Între umanitate şi lege

  • 2 April 2006, 23:00
După cum prevede legea la un centru de noapte, cei care nu au un adăpost se pot refugia la un astfel de centru doar pe timpul nopţii. La Centrul de noapte din municipiul Botoşani multe persoane şi-au stabilit acolo locuinţele. Dar din păcate se pare că aceste persoane trebuie să-şi caute o altă locuinţă. Primarul municipiului Botoşani Cătălin Flutur a precizat că în timpul în care aceştia au stat la centrul de noapte a existat un fel de înţelegere tacită. "Regulamentul prevede clar, ei ar trebui să stea la centrul de noapte numai pe timpul nopţii. Dar ei şi-au stabilit locuinţele acolo. În centrul de noapte trebuie să stea acolo numai cei fără venituri", a precizat edilul municipiului. Printre cei care stau la un astfel de centru sunt în primul rând cei care au stat la căminele de copii, primarul subliniind că unii dintre ei au salarii şi ar putea să-şi găsească o gazdă. La Centrul de noapte Botoşani s-a stabilit şi o familie, care în momentul de faţă trăieşte din ajutorul de creştere a copilului. "Le-am spus că trebuie să-şi găsească o gazdă pentru că nu avem voie să ţinem familii. A fost o înţelegere tacită pentru că sunt oameni şi nu putem să-i scoatem în stradă, dar trebuie să intrăm în legalitate şi la Centrul de noapte", a precizat primarul. Cătălin Flutur a adăugat că cei care trebuie să părăsească Centrul de Noapte trebuie să înţeleagă că municipalitatea nu le vrea răul ci trebuie să respecte legea. (Margareta NICHIFOR)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Japonia lansează televiziunea digitală pentru telefoane mobile
A primit peste o mie de trandafiri pentru întrebările incomode puse lui Buss
Căsătorit în secret cu o austriacă pe care a întâlnit-o în urmă cu 21 de ani
Români arestaţi la Paris pentru furturi şi trafic cu telefoane mobile
Bono îl acuză pe Berlusconi de minciună în cazul ajutorului acordat ţărilor sărace
Producţia industrială va creşte anul acesta cu circa trei la sută
Îşi făcea WC peste muniţie
* Gospodărie pe 170 de cartuşe de război
Accidentat de rabă
Răni la picioare provocate de neatenţie
Intervenţia unui echipaj SJA împiedicată de o vârstnică
Martie 2006, cea mai bună lună din istoria bursei de la Sibiu
Convorbire telefonică Traian Băsescu - Vladimir Voronin
Viciile la români - alcoolul şi tutunul
Condiţiile de viaţă la români - starea de sănătate
Condiţiile de viaţă la români - educaţia
Condiţiile de viaţă la români - securitatea personală
Nu îi absolvă de responsabilitate pentru criza din CNSAS
Şomerii din zona Ştefăneşti ajutaţi de AJOFM
Prutul nu va produce inundaţii
Concurs naţional "Sanitarii pricepuţi"
Teatrul Vasilache se pregăteşte de premieră
Călătorie prin ţări europene chiar şi cu viza expirată
Şeful statului să contribuie la întărirea echipei de euro-observatori
Actorii botoşăneni îşi croiesc drum spre Bucureşti
Început de simulare la bacalaureat
Bani pentru educaţia copiilor
Termenul de contestaţie a listelor ANL este de şapte zile
Municipalitatea speră să facă angajări la Legea 76
Încep licitaţiile pentru modernizarea municipiului
Sărbătorile pascale vestesc şi controale
Ex-deputatul Marcu este plin de optimism politic
Liberalii se întorc la vechile personalităţi
Performanţe ale micuţilor de la Real Taekwondo
Vernisaj la Palatul de Justiţie
Director de şcoală scos de sub urmărire penală
Primarul Lungu a renunţat la eticheta de social
Spitalul Judeţean continuă să fie cel mai prost finanţat din ţară
Salariaţii trebuie să-şi poate singuri de grijă
Conţac intră în ghearele liberalilor
Botoşănenii nu vor să fie procurori
Tensiunile din coaliţie demobilizează cetăţenii
Medicamente eliberate cu raţia, spre binele pacienţilor
Românul şi ieşirea în lume
Represalii la Spitalul Judeţean
Horoscop
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog