Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Anunţuri
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Remember
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
18393
De la 07 Ianuarie 2003
122878460

Inundaţii, durere şi neputinţă

  • 16 August 2011, 23:00
Ieri am fost din nou în zona Rădăuţi Prut. Apa Prutului s-a retras în matcă, de parcă nu ea s-ar face vinovată de dezastrul ce poate fi văzut. Iar dezastrul este atât de amplu, încât nu poţi crede că apele care acum curg leneşe şi mâloase în matca aflată la vreo doi km de localitate, s-au umflat până la coroanele copacilor, unde au lăsat amprente ce numai ploile viitoare le vor şterge. Pentru că amprentele ce au rămas în memoria localnicilor nu vor fi şterse niciodată.
Cum poţi să uiţi că ditamai casa, construită cu nici patru ani în urmă, trainică şi arătoasă, a ajuns o ruină. Alături de clădirea în ruină, vecinul, cu casa prăbuşită grămadă, sta şi se mira cum a ajuns WC-ul de scânduri pe acoperişul casei. Un alt localnic nu-şi putea explica cum i-a ajuns patul din casă în grădina vecinului de peste drum. Pentru ca patul să ajungă în acel loc a trebuit să iasă din casă, să treacă gardul, strada, gardul vecinului şi apoi să se oprească în perdeaua de copaci.
Toată strada, de la fostul SMA şi până în centrul civic, era străjuită de lucruri scoase din casele pline de mâlul rămas în urma retragerii apelor. Pentru că au stat patru zile în apă, majoritatea lor erau putrezite, de nefolosit. Practic, deoparte şi de alta strada era străjuită de case prăbuşite, de după gardul rămas în picioare, unde a rămas, iţindu-se câte un acoperiş ce stă pălărie peste molozul ce cu numai patru zile în urma constituia pereţii locuinţei.
În curtea SMA, la corturi, cum au denumit sătenii locaţia, stăteau în derută aproape o sută de localnici. Erau cei a căror case prăbuşite n-aveau la ce mai intra în curte. Lacrimi, jale, mâini frânte a deznădejde, cam acesta era peisajul „la corturi”. Dintre oficialităţi, doar subprefectul David Şalgău mai dirija treburile. L-am găsit preocupat ca un grup de muncitori să străpungă strada, săpând un canal pentru ca apele să se poată retrage din curtea caselor de pe partea stângă a străzii spre Prut, prin grădinile oamenilor.
Pe teren, adică în deplasare pe la casele prăbuşit se afla o comisie de evaluare. O urmărea prin nămolul până la genunchi un reporter de la Realitatea TV îi căuta în disperare să afle nu ştiu ce informaţie senzaţională. Spre centrul civic al satului erau cu carul de transmisie în direct cei de la Tv Canal D, iar lângă primărie maşinile celor de la Antene. Cam plictiseală printre reporteri, care aşteptau să apară de undeva, de prin vreun colţ al satului, vreo veste cu care să-şi uimească telespectatorii prin transmisie în direct. Iar vestea nu venea nici de-al naibii!
Localitatea Rădăuţi Prut a fost asaltată de apele Prutului din trei părţi. Deşi autorităţile nu recunosc oficial, o parte a satului, cea vestică, a fost inundată pentru că şoseaua care duce la podul cu trecere la Lipcani, Republica Moldova, a fost supraînălţată la ieşirea din Rădăuţi Prut, fără a se crea guri de scurgere . Apa venită din amonte s-a oprit în acostamentul şoselei, în unele locuri înalt de peste trei metri. Neputând să-şi urmeze cursul în aval, prin luncă, s-a îndreptat, prin spatele sediului nou al primăriei către sat. Apele au inundat drumul naţional şi toate casele din zona bazei de recepţie. După ce-au mai crescut şi au trecut peste acostamentul drumului, au inundat satul şi prin est. În partea de jos a satului, apele venite din est şi vest s-au unit. Centrul civic a fost izolat şi transformat într-o insuliţă, zona fiind ceva mai sus.
Locatarii de la blocuri n-au scăpat de inundaţie, apa intrând în apartamentele de la parter. Constantin Gavril, ditamai omul, plângea ca un copil. Apa i-a distrus tot din apartament. Au scăpat casele din preajma dispensarului, magazinul consumcoop, şcoala şi clădirea poliţiei de frontieră. În schimb, comercianţii din zona centrală, rămaşi fără alimentare cu energie electrică şi fără clienţi au trebuit să arunce la gunoi toate produsele alimentare perisabile.
Dealtfel, cei de la E-on erau în zonă. De la ei am aflat c㠄Localitatea Rădăuţi Prut a fost realimentată. Numai că au fost debranşate individual locuinţele dărâmate sau cele cu risc de a se prăbuşi, precum şi cele la care instalaţiile electrice au fost afectate prin infiltrarea apei, iar alimentarea lor cu energie electrică prezintă risc de accidente.”
Solidaritatea umană funcţiona şi de această dată. De la Darabani, doamna Strugaru, patroană a unui abator, însoţită de economistul Valerică Pintilie, venise cu ajutoare. A dorit să împartă ea pungile cu produse alimentare la cei năpăstuiţi. Nu voia ca ajutoarele să treacă prin mâinile celor dispuşi să le dijmuiască. Deja prin sat circulau zvonuri c㠄la corturi” ajutoarele venite sunt mult subţiate de alţii, până a ajunge la cei care trebuie să ajungă. Poate sunt zvonuri răutăcioase, poate frânturi de adevăruri, vom afla cu siguranţă în zilele ce vor urma.
La Rădăuţi Prut apa a lăsat răni adânci, unele de nevindecat. Cum poţi să uiţi, când munca de-o viaţă ţi-a fost luată de puhoaiele împotriva cărora n-ai avut cum să te aperi?! De la foc mai smulgi câte ceva, din calea apelor nu.
01.08.2008

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei
Tabara "Codrii de Arama" Agafton 24.98.2910
Există un răspuns: fatalitate!
Ioan Rotundu
Politică pentru fraieri
Ioan Rotundu
Cârlanul dolofan şi proţapul buclucaş
Caricatura zilei
uă săptămâni de verificări și reparații în sistemul de termoficare
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog