Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Sănătate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
18290
De la 07 Ianuarie 2003
122878357

Investitorii străini, către Dăncilă și Teodorovici:

  • Mesajele noastre au fost ignorate. Realitatea a arătat că problemele sesizate cu privire la mutarea contribuțiilor erau întemeiate și chiar au apărut altele noi
  • 11 April 2018, 23:00
”Lipsa de claritate și lipsa de înțelegere a impactului pentru diversele categorii de angajați au făcut ca transferul asigurărilor sociale să nu se realizeze în mod uniform de către toți angajatorii din mediul privat. Chiar și în zona publică aplicarea acestei măsuri a avut nenumărate efecte neprevăzute. În ciuda faptului că rămân în dezacord cu modul în care acest transfer s-a reglementat, angajatorii își doresc o legislație clară și predictibilă care să asigure stabilitate pe termen mediu, garanție conferită de adoptarea finală sub forma unei legi aprobate de Parlament și publicată în Monitorul Oficial”, se arată într-o scrisoare deschisă transmisă miercuri de boardul Consiliului Investitorilor Străini premierului Dăncilă, ministrului de Finanțe Eugen Teodorovici și președinților celor două camere ale Parlamentului.
Redăm mai jos integral textul scrisorii deschise:
”Vă scriem în numele Consiliului Investitorilor Străini (FIC), organizație ce reunește companii a căror cifră de afaceri cumulează peste 180 de miliarde de lei și care angajează aproape 200.000 de persoane. Vă adresăm această scrisoare deoarece angajatorii pe care îi reprezentăm nu înțeleg de ce procesul de adoptare prin lege a ordonanței de urgență care reglementează transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat nu este finalizat.
În data de 31 octombrie 2017, FIC a transmis o scrisoare similară prim-ministrului în funcție la acea vreme, domnul Mihai Tudose. Am afirmat încă de atunci faptul că nu înțelegem argumentele economice ale acestei decizii și am rugat Guvernul să transmită public și fără echivoc ce problemă dorește să rezolve prin mutarea contribuțiilor și de ce crede că aceasta este o soluție bună. Nu în ultimul rând, ne-am exprimat îngrijorarea că această măsură, în lipsa unui studiu de impact și fără o atentă pregătire a implementării, va avea efecte neprevăzute.
Mesajele mediului de afaceri au fost însă ignorate. În cele trei luni de la aplicare, realitatea a demonstrat că problemele sesizate de angajatori au fost întemeiate și chiar au apărut în plus altele noi. Acum suntem din nou într-o situație care nu oferă suficientă predictibilitate și stabilitate. Ordonanța de urgență 79/2017 care este în vigoare de la 1 ianuarie 2018 a fost discutată de Senat și a rămas la nivelul Camerei Deputaților, fiind neclar când și dacă aceasta o va adopta sau modifica.
Ne putem imagina cu toții noi amendamente care ar putea da peste cap întregul sistem al relațiilor de muncă și ar putea genera probleme și costuri pe care angajatorii nu și le pot asuma. Lipsa de claritate în ceea ce privește scopul măsurii de transfer al asigurărilor sociale, precum și lipsa de înțelegere a impactului pentru diversele categorii de angajați au făcut ca implementarea să nu se realizeze în mod uniform de către toți angajatorii din mediul privat. Chiar și în zona publică aplicarea acestei măsuri a avut nenumărate efecte neprevăzute.
În ciuda faptului că rămân în dezacord cu modul în care acest transfer s-a reglementat, angajatorii își doresc o legislație clară și predictibilă care să asigure stabilitate pe termen mediu, garanție conferită de adoptarea finală sub forma unei legi aprobate de Parlament și publicată în Monitorul Oficial. Acest lucru le va garanta angajatorilor continuitatea aplicării măsurilor introduse de OUG 79/2017, iar membrii FIC vor respecta întocmai prevederile legale. În plus își vor putea schimba eficient sistemele informatice astfel încât să rezolve pe termen lung problemele birocratice generate de noile prevederi și costurile asociate acestora.
Considerăm că mediul privat din România va aprecia finalizarea de către Parlament a acestui proces legislativ astfel încât incertitudinile să înceteze cât mai repede. Această scrisoare deschisă va fi publicată pe site-ul FIC și pe rețelele noastre de socializare. Ne exprimăm, ca de obicei, deplina disponibilitate pentru dialog și colaborare.”
Agentia de stiri HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscopul zilei de 12.04.2018
Bancul zilei: Treabă de poliţist
Senatul a votat extinderea termenelor de valabilitate a paşapoartelor
Răspuns din Guvern după scăderea salariilor în sănătate și asistență:
Trebuie văzut de la caz la caz
Vicepreședintele Consiliului Județean Alba a lăsat un bilet în care explică de ce s-a sinucis
Autonomia Ținutului Secuiesc, respinsă de Camera Deputaților
Mihai Tudose, către UDMR: "E jenant ce faceți"
Șeful serviciului de informații din Germania îi acuză pe ruși că ar fi în spatele unui atac cibernetic
Raport GRECO: Organizația anti-corupție a Consiliului Europei, ”profund îngrijorat㔠de modificările legilor justiției
O nouă avarie în rețeaua Transelectrica:
Fabrica de Ciment din Medgidia și mai multe localități au rămas fără curent din cauza unor manevre neautorizate
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) cere Parlamentului şi Guvernului să clarifice situaţia transferului contribuţiilor sociale
Reacția Rusiei după anunțul lui Trump:
PSD s-a răzgândit
- condamnații pentru luare și dare de mită si trafic de influență, precum și recidiviștii, excluși de la posiblitatea detenției la domiciliu sau de weekend/ Brățara electronică devine opțională
Donald Trump: Fii gata, Rusia, rachetele vor veni deasupra Siriei
Tupeul poliţistului Gorgan întrece orice limită a bunului simţ
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog