Parca încep sa-i înteleg pe acei julani care nu vor, nici în ruptul capului, o statuie a lui Andrei Saguna la Jula. De fapt, nici nu atât cu Saguna au ei probleme, cât cu noi, cei vii, românii de azi. Nu înteleg ei cum ne-a trasnit noua ideea sa vrem o statuie sau orice altceva, când am putea sa ne bucuram de situatia noastra, care - dupa parerea lor - este mult mai buna decât a multor unguri din afara granitelor
Asa cred ei. Pentru ca nu ne cunosc. Si vina nu este atât a lor, cât în primul rând a noastra. Pentru ca degeaba numim Jula ca fiind capitala românilor din Ungaria" sau un oras în care nationalitatile convietuiesc în pace, adevarul este ca românii si ungurii din Jula traiesc paralel, fara prea multe puncte de întâlnire.
Traim aproape la fel ca pâna acum 20 de ani, sau poate chiar si mai izolati. Traim ca într-un ghetou. Si facem acest lucru din propria noastra vointa. Iesim în lume doar când avem nevoie de ceva si ne miram ca lumea înconjuratoare nu ne întelege. Cu toate ca nu mai avem motive sa ne ascundem, nu mai trebuie sa ne rusinam pentru nimic. Toate astea mi-au venit în minte în cursul saptamânii trecute, când am ascultat în biserica minunatele cântari si colinde ale corului ortodox din Caransebes. Îmi era ciuda ca nu le aud si julanii, nu se bucura împreuna cu noi de apropierea Craciunului, iar asta dintr-un singur motiv: pentru ca noi nu i-am invitat!
Despre români se pot spune si lucruri rele (si ungurii o si fac cu placere), dar un singur lucru este cu siguranta al lor: talentul la cântec si placerea de a petrece, placerea de a se bucura de viata. Asta ne-au dovedit si tinerii coristi din Caransebes, care însa de doua ori, si joi si vineri, au cântat la acelasi public: copiii de la scoala româneasca.
Nu stiu cât rost are sa chinuim copiii cu slujbe si cu programe de mai multe ore, pentru ca scopul nu ar fi acela de a-i speria, ci de a-i apropia de biserica. Dar asa nu prea vom izbuti. Nu putem abuza de atentia lor pâna la nesfârsite, numai pentru ca le prescriem participarea în mod obligatoriu. Prin astfel de metode nu ni-I facem prieteni pe copii, ci mai degraba dusmani, care vor fugi de biserica ca dracul de tamâie.
Minunatul cor din Caransebes merita - asa cum s-a si întâmplat la Micherechi - un concert adevarat în biserica sau la Centrul Cultural, organizat pentru adulti, dar nu numai pentru români, ci pentru toti julanii. Muzica nu cunoaste granite, nu conteaza în ce limba este cântata, pentru ca oamenii se bucura de ea oricum. S-ar fi bucurat cu siguranta orice catolic sau reformat, evanghelic sau baptist, asa cum se bucura si de concertele din bisericile lor, la care prin afise sau pliante ei invita toti julanii.
S-ar fi bucurat cu siguranta si de minunatele colinde românesti, doar ca noi nu i-am invitat. Nici macar nu i-am anuntat. Dar, de fapt, principalii perdanti nu ei sunt, ci noi, românii, care nu le dam ocazia sa ne cunoasca si sa ne înteleaga, cu bucurii si cu probleme cu tot. Nu este bine nici ca preotii români - si ma gândesc în primul rând la evenimentele cu caracter ecumenic - lipsesc cu regularitate de la toate manifestarile orasenesti, de parca noi, românii nu am trai în acest oras. Absenta noastra totala le da apa la moara celor care cred ca românii sunt neprietenosi. Dar absenti sunt nu doar preotii, ci si liderii organizatiilor românesti.
O slujba ecumenica tinuta acum trei ani în stravechea catedrala ortodoxa din Jula ne-a convins deja ca, daca îi chemam, vecinii si colegii nostri unguri vin cu placere si se minuneaza de valorile românesti. Dar pentru asta trebuie sa ne deschidem nu doar usile, ci si inimile catre ei, pentru ca numai asa vom fi întelesi. Daca ne mai ascundem si ne izolam mult timp, vom fi ca disparuti. Si nu doar în mod simbolic. Ci si practic. Iar cei disparuti de ce ar mai avea nevoie de statui sau de orice...
Eva Iova, Foaia Romaneasca
Romanian Global News