Ieri, sătenii din comuna Dângeni au ieşit la cimitirul din localitate pentru a împlini o tradiţie veche de când lumea, Paştele blajinilor.
Potrivit modelului lăsat moştenire de către înaintaşi în această zi se comemorează morţii familiei, cu bucate cu specific pascal, aşezate pe morminte, un fel de ofrandă adusă sufletelor de dincolo de această dimensiune. Încă de dimineaţă, localnicii şi rudele de la oraş şi-au pus cele mai frumoase straie şi înarmaşi cu coşuri cu bucate au intrat pe poarta cimitirului căutând o mulţumire sufletească izvorâtă dintr-o misiune pe care tradiţia le-a lăsat-o spre împlinire.
Ouă, roşii, pască, vin de cea mai bună calitate, prăjituri de casă, dulciuri din comerţ, toate s-au revărsat pe pământul reavăn de pe morminte, a căror pregătire începe cu grijă cu câteva zile în urmă. Toate acestea în speranţa că binecuvântarea şi rugăciunea preotului va duce jertfa lor mai departe, către acolo unde a fost menită.
Sătenii cei mai în vârstă îşi amintesc cu nostalgie de anii de demult, când sărbătoarea „ieşitului la cimitir” avea loc pe 21 Mai, de Sfinţii Constantin şi Elena, iar locaţia era cu totul alta, cimitirul vechi al Dângeni-ului.
Era o adevărată sărbătoare îşi aminteşte o localnică, Maria Bordeianu, de 79 de ani, rugăciunea care se făcea la mormântul eroului necunoscut din vechiul cimitir. Tot în această locaţie erau înmormântaţi localnici de viţă nobilă, printre aceştia boierul Mavrocordat şi rudele sale.
„ Ne încălţam cu ciupici, ce era ca acum? Dar ne îmbrăcam frumos şi mergeam la mormântul eroului necunoscut. De când ne-a mutat în cimitirul acesta parcă nu mai e la fel sărbătoarea asta” povesteşte femeia. Oamenii locului, trecuţi de optzeci de ani consideră tradiţia „ieşitului la cimitir” ca fiind ceva desuet.
Cu experienţa lor nu se mai lasă convinşi de utilitatea misiunii moştenite din strămoşi. „ Ce? Mai deschide mortul gura să mănânce? Asta e aşa … ceva…să ai conştiinţa împăcată” este convinsă Maria Bordeianu, femeia din Dângeni.
Cu toate acestea, ieri, zecile de localnici au aşteptat tăcuţi, unii rugându-se, alţii bârfind între ei pe cei care nu au venit la căpătâiul rudelor înmormântate, totul pe un soare arzător. O fac pentru tradiţie, nu pentru sufletele celor plecaţi dincolo. (Lavinia Preda)