Apăsat de unele, de altele, românul le duce pe toate aşa cum ştie el. Când îi vine câte-o belea pe cap, în parcursul vieţii, ades, resemnat, obişnuieşte să exclame ce mai contează! Îşi însoţeşte cuvintele exprimate cu gesturi care indică lehamitea. Şi merge înainte. acuzând lipsa banilor, în care constă nefericirea cotidiană, acuzând timpul pierdut anapoda, lipsa solicitudinii funcţionăreşti, tratatul de pe poziţii de superioritate, indiferenţa, neînţelegerea, alienarea, asistând, morcovit şi apatic, cum tot are parte de fenomene de acestea, îi dă cu ştiuta expresie ce mai contează! În aceeaşi idee, prezenţa sa la vot este privită de le însuşi ca o inutilitate, nicicum în măsură să ducă la ceva (mai) bun, care să-i îmbunătăţească statutul social, material, determinându-l să mai pronunţe o dată ce mai contează! Abătut, deprimat, îl lasă rece, în bună parte, chestiunea aderării, integrării, nevăzută ca un factor de ridicare a condiţiei sale umane ci doar un aspect asemănător gardului (re)vopsit pe afară, ştiind precis cine este în interior, cine va trage foloasele, cine se va bate cu pumnul în piept şi îşi va adjudeca noi galoane, noi merite, dându-se mare patriot şi iubitor de ţară, făurar al unei noi Românii, militant de frunte pentru progresul ei neîncetat. Astfel, din nou, eternele vorbe ce mai contează! Pentru unii privitori şi judecători ai fenomenului şi realităţii româneşti, aprecierea este că o astfel de stare de spirit este una păguboasă, ducând la pierzanie, departe însă de a pune umărul şi osul la îndreptarea lucrurilor, la eradicarea relei stări din ţară. Mai vine un cutremur, un val de frig, de inundaţii, se surpă pământul şi ceva poduri, se defrişează păduri, se retrocedează imobile şi terenuri, se extinde gripa aviară, se măreşte cifra celor infestaţi cu HIV, se curăţă unii sub efectul monoxidului de carbon, mor alţii în zilnicele accidente de circulaţie auto, intră în acţiune invariabilul ce mai contează! Pe terenul clocotitor al vieţii politice, într-o frumoasă rânduială, se aruncă în eter umflate promisiuni electorale, proiecte şi planuri cât mai grandioase, pe care nici măcar legendarul peştişor de aur n-ar avea cum să le onoreze, dar care dau bine la imaginea celor de sus, în măsură să-i facă (cât) mai iubiţi de popor, de oamenii pământului nostru şi ai planetei. Optând pentru meserie veche, frumoasă şi bănoasă, prostituata română se dă tuturor, contra cost, călăuzită de nobila idee şi exclamând, cu referire la numărul bărbaţilor care au frecventat-o sau o (mai) frecventează ce mai contează! La polul opus, granzii vremii, cu largi posibilităţi, evident, îşi bifează noi ţări vizitate pe harta lumii, atât de multe, încât nici nu este nevoie a le ţine minte, căci ce mai contează! (Ionel BEJENARU)
