Fără a fi în largul vreunei mări sau ocean, românul jinduieşte după colacul de salvare, pielicica sa fiindu-i atât de dragă. Uneori, prevăzător, cum îl ştim, este dotat, în acest sens. Alteori, nu. Ne conving trecutele inundaţii româneşti, ne vor convinge, poate, din nefericire, cele actuale. Să recunoaştem, există şi tipul românului conservator care, cu nici un chip, nu poate fi urnit din zona lui de baştină, oricât pericol ar prezenta aceasta. Nu toţi, dar unii sunt puternic legaţi de afaceri, mai mari, mai mici. Mai vechea problemă a embargoului la adresa spaţiului fost iugoslav a adus beneficii substanţiale multora dintre locuitorii inundabilelor sate de la Dunăre. Başca braconajul peştelui şi nu numai al lui. Mai degrabă, colacul de salvare este de trebuinţă infractorilor ţării, aflaţi într-un efort continuu de eludare a legii, şi, cum de nu, căutând disperat portiţa de scăpare care, odată descoperită, îi poate face basma curată, curaţi ca lacrima. Ca la noi. după cum, colacul de salvare poate fi şi procurat, chiar dacă nu este atât de ieftin, şi nu chiar din magazin, preţul îmbrăcând forma mitei, şpăgii, serviciu contra serviciu, pilei, tradiţionale practici româneşti. Vin acestea toate să se încadreze în sfera corupţiei mari şi mici, atât de mediatizată în zilele noastre. Cu arsenalul de instrumente utilizate, mulţi scapă în nevinovaţi, continuând a fi trataţi ca români onorabili, în ochii compatrioţilor şi ai UE. Dihonia a pătruns şi în sfera corupţiei politicienilor, la rându-le, aparent, făcători de bine patriei şi care, dibuiţi, fac orice pentru dotarea cu necesarii colaci de salvare, fie că este vorba de fuga în străinătate, acoperirea de acte, invocarea marii moşteniri, câştigul la fascinanta noastră Loterie Română, mari economii şa. Strategic, la atâta avere, punerea câtorva case, terenuri, pe numele soţiei şi ale altor rubedenii este un adevărat mezelic. Dar necesar. Cât priveşte cariera politică a multora, colacul de salvare aduce cu o trecere într-un nou partid, căci românul nostru politician are politica în sânge, chipurile, şi nu poate renunţa uşor la ceea cu ce s-a născut şi de unde. Aşa că, înghesuiala este mare la colaci de salvare, degenerând chiar în cozi. Anchete se pun zilnic pe rol, la nivel naţional, atât cât organele pot duce, marea masă având un permanent de discuţie şi comentarii, dând suav cu presupusul, prognosticând finalul, devenind mai antrenată în fenomenele româneşti corespunzătoare. Poate ca un exerciţiu, poate ca un bun prilej de omorât timpul prin vorbire. Astfel, răbdător, poporul mai ia act de ceva. Oricum, nu bun. (Ionel BEJENARU)