De actuala Republică Moldova ne desparte Prutul – „râu blestemat” -, cum tot el, geograficeşte şi istoric, ne-a despărţit un amar de vreme de Basarabia Română, fostă şi sub ocupaţia rusească, unională (sovietică), fostă şi sub alte ocupaţii. Destin dureros, tragic, cumplit. Istoria adevărată se lasă încă în aşteptarea cunoaşterii. Vrem, nu vrem. Timp îndelungat, dar şi astăzi, frăţietatea românească, legile aceluiaşi pământ românesc, neam românesc, limbă românească au fost eludate forţat, un neadevăr fabricat, propagandistic, istoric, în virtutea politicii de deznaţionalizare, cerută de orice regim de ocupaţie, a făcut din problema Basarabiei una tabu, o problemă închisă, de unii, pentru unii. O bolmojeală o învăluie şi în timpurile prezente, menită să nu determine conştientizarea ei, să dezbine şi să pervertească conştiinţe şi suflete româneşti. Ca lucrurile să capete o încâlcire şi mai mare, un politician român postdecembrist şi fost, cândva, leader comunist, vorbind, post ’90, la Chişinău, după proclamarea Independenţei Republicii Moldova, a susţinut, de acolo, de sus, de la tribună, existenţa a două limbi distincte – limba moldovenească şi limba română. Şi, fostul tovarăş de altădată era atunci şi şef de parlament în România, şi academician. Pe nume – Alexandru Bârlădeanu. Un alt politician, de data aceasta de peste Prut, avea să fie foarte surprins când, într-un avion, cu destinaţia Brazilia, stând alături de politicianul român Ion Mânzatu, l-a auzit pe acesta vorbind româneşte şi, mirându-se, l-a şi întrebat – cum, vorbim aceeaşi limbă? Politicianul de peste Prut se numea Mircea Snegur, la această oră fiind fost preşedinte al Republicii Moldova. La nivel popular, transfrontalier, local, mărunt, lucrurile merg mai simplu şi duios – mic negoţ, contrabandă (ţigări, alcool), rakeţi, studii şi măritişuri, vizite, munci în România, reţele de prostituţie, condiţii mai lesnicioase în drumul către Apus, şmecherii, cât încap, trăiască Neamul şi prietenia!, într-o derulare cvasinormală, dar viguroasă. Cu predilecţie pentru chef, cei de dincolo şi de dincoace de Prut fac bună casă, trecând uşor peste nimicniciile vieţii, în sensul versurilor poetului Petru Zadnipru – „Moldovenii când se strâng / Şi-n petreceri se avântă, / La un colţ de masă plâng, / La alt colţ de masă cântă”. Într-un fel, este expresia trăsăturilor Neamului în desfăşurarea lor. În vremea aceasta, Prutul tot curge şi ne separă. Pe noi de ei, pe ei de noi. Se vântură marea idee a relaţiilor speciale care trebuie implementate între cele două Republici, scop în care se fac vizite reciproce şi se încheie protocoale corespunzătoare şi bune de pus în aplicare. Se execută pronunţuri în problema Transnistriei, fiecare declarându-se adânc răspunzător de ea. Cam aşa stau lucrurile. Se pot urni? (Ionel BEJENARU)