Mai şopteau coşulenii, zgribuliţi pe sub impresionantul zid de cărămidă al mănăstirii, că un autocar plin cu personalităţi este în drum spre comuna lor. În barul din faţa primăriei, câţiva ţărani îl criticau cu mult avânt democratic pe directorul Pavel de la Agricultură, care a pus pe drumuri câteva sute de coşuleni, comandând câte o cinzeacă de votcă parşivă şi prost mirositoare. Spuneau ţăranii, aşteptând molcov lansarea cărţii consăteanului lor, că dacă vor să-şi capete renta promisă de Guvern, trebuie să meargă la Flămânzi, unde un trimis special al lui Pavel îi aşteaptă să dea o declaraţie. Se întrebau căciularii de ce n-ar fi venit trimisul la ei, că fiind mai mulţi, aşa ar fi fost democratic.
Între timp, în comună a descălecat din Dacia Jurnalului Oline Rotundu şi cu profesorul Ionel Bejenariu, întrebând în stânga şi-n dreapta unde va avea loc evenimentul cultural. Toţi i-au dirijat spre şcoala cocoţată pe dealul mănăstirii. De aici au fost trimişi la primărie, cică acolo s-a mutat între timp tot calabâcul lansării. La primărie, domnişoara viceprimăreasă Elena Nechifor, neam cu poetul, era în stand by. Aştepta autorul să vină de la Botoşani, împreună cu personalităţile de vază pe care susţinea că le va aduce pe post de asistenţă.
Plictisit, dar şi cu gura uscată, profesorul Bejenaru a ţinut să dea o raită prin barul din faţa primăriei. Una mică l-ar fi pregătit şi introdus în atmosfera actului cultural aşteptat. În bar a dat peste tatăl poetului, Nechifor senior, aflat în stare normală de aghesmuire. De la el au aflat Bejenaru şi Rotundu că poetul este acasă, iar despre autocar şi alţi invitaţi nu ştia nimic. Poetul, ostenit de ţuica târgului Botşenilor, trăgea adânc la aghioase. Informată, vicesa s-a radicalizat în gesturi şi fapte, a trimis pe cineva la casa de odihnă a creatorului şi l-a adus pe sus, cu tot cu volumele preţioase, fără de care lansarea ar fi fost ca nunta fără lăutari.
Pentru că lucrurile se precipitau, aceeaşi vicesă a dat surle şi trâmbiţe prin preajmă, iar echipa de şoc care onorează adunările de partid ale liderilor botoşăneni ce calcă pragul comunei s-a înfiinţat în sala unde se adună aleşii locali pentru a medita şi decide prin vot soarta comunei. Prof. Bejenaru, cu sângele înfierbântat de cinzeaca cu care a făcut cinste Rotundu, a perorat vreme de vreo douăzeci de minute, mai puţin despre poezia călugărului şi mai mult despre istoricul mănăstirii Coşula. În tot acest timp, poetul călugăr se străduia să demonstreze că există un Dumnezeu al păcătoşilor întru lucrările bachice, care-i ajută să stea drepţi şi când se clatină.
La urmă i s-a dat cuvântul şi poetului, care, spre satisfacţia asistenţei, a reuşit să desluşească buchiile câtorva strofe cu adânci conotaţii religioase. La analiză literară nu mă pricep, deci nu voi cârcoti pe seama creaţiilor lui Eugen călugăritul. Cât despre finalul evenimentului, vicesa a demonstrat că învăţăturile sale de pe vremea când organiza mese festive ca secretară cu propaganda PCR n-au intrat în conul uitării. Platourile cu gustări reci, ţuica de prună curată şi făcută la cazan neaccizat, sticlele cu renumita căpşunică de Coşula l-au făcut pe poetul coşulean să privească cu smerenie, dar şi mireană poftă.
Privilegiaţii au luat loc la masă, iar poetul, consecvent vieţii ascete de monah a îndrugat o rugăciune, după care a dat lacom şi cu multă îndemânare peste cap paharul cu ţuică, spre invidia prof. Bejenaru care-l privea admirativ.
În ce mă priveşte, sper c-am însăilat bine informaţiile adunate cu trudă şi migală de la o parte dintre participanţi şi aştept cu neasemuită curiozitate lansarea următorului volum de poezie, anunţat deja de poetul călugăr Vichentie. Ajută-l, Doamne, că nu-i lipsit de talent! (Cârcotaşul)
JD 26.02.2007 format electronic
Ioan Rotundu
