„Era într-una din serile în care Domnul Iisus, după o zi obositoare, în care predicase neîncetat poporului şi discutase cu fariseii şi cu ucenicii Săi, continua sa se afle încă în mijlocul lor. Atunci câteva dintre mame au vrut să îşi aducă pruncii la Dânsul, ca să îi binecuvânteze. Ucenicii nu doreau însă să tulbure liniştea Domnului şi de aceea nu le lăsau să se apropie. Atunci Mântuitorul a spus aceste cuvinte mângâietoare: "Lăsaţi copiii să vină la Mine" (Luca 18,16).” (www.crestinortodox.ro )
Nu găseam cuvinte de început pentru mica mea destăinuire şi mi-am permis să apelez la specialişti în materie. Venise la noi Sfântul Andrei în ziua de sâmbătă pentru a fi alături de botoşăneni la sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică.
Cu ajutorul Îngerului meu păzitor, a Maicii Domnului, la îndrumarea părintelui duhovnic Ştefan-Cezar am mers la biserica Vovidenia - biserica părintelui Partenie Apostoaie, cum merge vorba prin partea locului - la care urma să poposească Sfântul nostru Naţional spre a-l întâmpina. Cu bucurie m-am închinat Sfintelor Sale Moaşte, am participat la Sfânta Taină a Sfântului Maslu, am beneficiat şi de harul părinţilor la citirea rugăciunilor de dezlegare şi… pentru a pleca acasă m-am mai oprit şi
L-am rugat pe Sfântul Andrei să mă învoiască în ziua hramului să merg la Bisericuţa mea pentru Sfânta Liturghie. In ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică m-am trezit ca de obicei pentru a prinde începutul utreniei de la Capela Militară şi a saluta puţinele cunoştinţe care sunt venite înainte de ora opt la biserică.
Surpriza a fost foarte mare când am deschis uşa bisericii şi am observat că biserica avea pe lângă vechii prieteni matinali noi închinători. Venise doamna profesoara Rozalia cu o clasă de copii de la Şcoala 11. Biserica noastră părea mai mare cu cu aceşti oaspeţi iar părintele Grădinaru radia de bucuria pe care o are în preajma copiilor. I-a binecuvântat, le-a primit darul la Sfântul Altar iar Cuvântul de învăţătură – inspirat de Duhul Sfânt – a fost atât spre învăţătura copiilor cât şi a noastră, a vârstnicilor.
Dacă la primele minute Doamna profesoară a mai povăţuit, pe ici pe colo, învăţăceii săi despre cum să fie liniştiţi, când a început Sfânta Liturghie cuvintele sosite de la Sfântul Altar, cât şi cele ale cântăreţului bisericesc - ajutat de enoriaşi – erau „înghiţite” de copii.
După predică, copiii însoţiţi de neobosita lor doamnă Rozalia au plecat pe nesimţite la şcoală, pe motiv că orarul lor mai are şi alte ore decât religia în ziua de azi. Slujba a continuat cu mai puţini închinători după tipicul importanţei acestei zile.
Cum le stă bine românilor la biserica noastră s-au pomenit şi cei adormiţi. Ajunsă acasă, am rememorat, cum fac mereu, firul Sfintei Liturghii i-am mulţumit Îngerului meu păzitor pentru lucrurile noi învăţate, I-am cerut iertare Bunului Dumnezeu pentru momentele de neatenţie pe care le-am avut în biserică şi … am regretat că nu am avut şi noi la şcoală o Doamnă care să ne ducă de mână la Sfânta Liturghie.
Regret ca nu am fost o mama crestina buna la vremea când aveam copiii mici! Puteam merge cu ei de mânuta la biserica dar nu am mers sub pretextul ca nu am timp. De ce oare regretele vin târziu? Îi multumesc Bunului Dumnezeu, Sfintei Sale Maici si tuturor Sfintilor si Îngerilor care m-au ajutat în toate fara sa merit. Tinerelor mame le spun (Da-i mintea crestinului cea de pe urma , Doamne!) ca nu rastoarna muntii în timpul celor doua ore cât se slujeste Sfânta Liturghie. Regretele târzii nu au leac.
(I.C.)