Articolul 7, alineatul (3) din Regulamentul Camerei Deputatilor prevede urmatoarele: "Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat (...) in cazul in care exista o hotarare judecatoreasca de condamnare, ramasa definitiva, privind savarsirea de catre respectivul deputat a unor infractiuni legate de derularea procesului electoral".
Liviu Dragnea, condamnat definitiv in aprilie 2016 de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) la doi ani de inchisoare cu suspendare, cu un termen de incercare de patru ani, pentru fraude comise la referendumul din 2012 de demitere a lui Traian Basescu din functia de presedinte, intra sub incidenta acestui articol.
Acelasi regulament mai prevede insa, la articolul 10, al (1), ca o eventuala decizie de invalidare este dezbatuta de Camera Deputatilor si votata pentru fiecare caz in parte. Validarea sau invalidarea se face cu votul majoritatii deputatilor prezenti. In formula actuala, o eventuala alianta PSD-ALDE ar asigura numarul de voturi necesar validarii.
t News.ro mai arata ca formal, mandatele deputatilor sunt validate printr-o hotarare a Camerei Deputatilor, astfel incat, daca aceasta va include si mandatul lui Liviu Dragnea, ea poate fi atacata la Curtea Constitutionala de catre partidele de opozitie.
Agentia de stiri HotNews