Cu inima în tinda Raiului

De peste 2000 de ani, Învierea Domnului este prilej de bucurie. Lumina Învierii ne învăluie pe toţi, cu gândul la Cel răstignit fiecare şi-a făcut un proces de conştiinţă. Aproape de fiecare dată, în preajma acestui eveniment, toţi se străduiesc să lepede haina necurăţiei de peste an sau de-o viaţă. Ca o minune reiterată an de an, Paştele predispune pe toţi la bunătate, compasiune, dăruire sufletească, aplecare către cel aflat în nevoie. O analiză riguroasă a fenomenului ar reliefa o explicaţie oscilând undeva între sferele socialului sau ale psihologicului. În noaptea Învierii moartea se îngemănează cu viaţa, ca într-o celebrare a eternităţii. Poate că amintirea durerii de pe cruce a primului născut din fecioară ne face pe toţi să medităm la sensul vieţii. Afecţiunea izvorăşte din tainiţele sufletului şi însuşi sufletul devine un templu al bucuriei. Duhul vrajbei, al invidiei, al egoismului păleşte în faţa afluxului de cuminecare trupească şi sufletească. Misterul cucerniciei din această perioadă se prea poate să-şi aibă originea chiar la poalele crucii pe care a fost răstignit Iisus. „Şi catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos. Iar sutaşul care stătea în faţa Lui, văzând că astfel şi-a dat duhul, a zis: cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu”, se spune în Evanghelia de la Marcu, capitolul 15. Momentul este marcat de către fiecare dintre noi prin prezenţa la slujba de Înviere, dar şi prin masa de Paşte. Pasca, oul şi mielul sunt preparate specifice acestor zile în care totul pare să îmbrace haină de sărbătoare. Originea oului roşu se pierde cu secole în urmă. „Tinerii romani colorau ouă în roşu şi, pe lângă alte daruri, ce-şi făceau la sărbătoarea lui Janus, întrebuinţau aceste ouă şi în oarecari jocuri. Ouăle figurau încă la Roma şi în nişte ceremonii religioase”, se menţionează în antologia „Sărbătorile la Români”, volumul II, de Sim. Fl. Marian. În zilele noastre ouăle sunt decorate diferit, ornamentele cuprinzând simboluri vegetale, antropomorfe şi religioase. Viaţa este reprezentată prin linia dreaptă verticală, prin spirală este simbolizată eternitatea, moartea printr-o linie dreaptă orizontală, iar legătura dintre viaţă şi moarte este prefigurată prin spirala dublă. Culorile au şi ele simbolistica lor. Roşu semnifică sânge, soare, foc, dragoste, bucurie de viaţă. Galbenul denotă lumină, tinereţe, fericire, ospitalitate, iar verdele arată reînnoirea naturii, rodnicia şi speranţa. Printre alte culori, la încondeierea ouălor se foloseşte şi culoarea violet, semnificând stăpânire de sine, răbdare şi încredere în dreptate. Una peste alta, Paştele este un festin al tradiţiei. Dacă este adevărat că Biserica este tinda Raiului, cu siguranţă că cei mai mulţi dintre noi începem sărbătoarea Luminii prin participarea la slujba Învierii. Prima zi de Paşte, în tradiţia populară a căpătat o importanţă aparte. Tot în „Sărbătorile la Români” autorul a consemnat convingerea potrivit căreia „cine doarme în ziua de Paşti acela nu numai că va fi tot anul somnoros şi leneş, nu numai că-i va fi plouat fânul, ci vine totodată şi Iuda de-i fură paştile”. Într-o altă antologie, „Datinile şi Credinţele Populare Româneşti”, Elena Niculiţă Voronca a consemnat o legendă despre ouăle roşii, auzită pe la Botoşani. „Ouăle roşii de aceea se fac de Paşti, pentru că atunci când l-au răstignit pe Domnul Hristos şi a fost înviat, ducea o fată în poale ouă şi auzind vestea aceasta a alergat acasă să spună. Mergând pe drum se întâlneşte cu nişte jidani şi le spune Hristos a înviat! Dar ei au început a râde. Atunci va învia Hristos, au zis ei, când se vor face ouăle acestea din poale de la tine roşii. Când se uită fata, ouăle erau roşii”, a povestit o botoşăneancă autoarei antologiei amintite. O altă legendă spune că diavolul va pune stăpânire pe lume atunci când femeile vor înceta să mai facă ouă roşii. (Marian MOROŞAN)