Acesta a cerut alocarea urgentă a fondurilor pentru plata salariilor profesorilor în ultimele luni ale acestui an, în condiţiile în care banii ajung doar pentru achitarea retribuţiilor în această lună.
În calitate de deputat ales de către cetăţenii Botoşaniului, printre aceştia numărându-se şi numeroase cadre didactice, nu pot sta impasibil atunci când văd că plata salariilor a peste 2.000 de profesori este în pericol.
Situaţia este una disperată, iar banii mai ajung doar pentru luna octombrie. S-a ajuns în această situaţie fiindcă s-au transferat bani din trimestrul IV în trimestrul III, după ce la fel s-a procedat şi în primul semestru al acestui an.
La rectificarea bugetară care va avea loc în această lună, judeţului Botoşani să i se aloce fondurile necesare plăţii salariilor profesorilor până la sfârşitul anului, urmând ca în 2012 să se prevadă de la început sumele necesare, astfel încât situaţia din 2011 să nu se mai repete, a spus Cătălin Buhăianu. (Lavinia Preda)