Botoşănenii care ajung în plin centrul comunei Deleni, buna vecină a comunei botoşănene Frumuşica, la numai câţiva paşi de intrarea în Preventoriu, le sare în ochi un copac gigant, un frasin de dimensiuni impunătoare, un veritabil monstru silvic pentru ceilalţi arbori din jur. Înalt cât un bloc cu şase etaje şi având circa doi metri în diametru, giganticul copac cu greu poate fi îmbrăţişat la sol de patru oameni, circumferinţa sa fiind de aproximativ 6,5 metri, conform măsurătorilor efectuate empiric de noi, cu o banală ruletă.
Ceea ce este mai ciudat, este că nimeni nu pare să dea atenţie copacului, deşi în alte zone ale judeţului ar fi fost declarat cu siguranţă monument silvic. Mai mult chiar, nimeni nu ştie mai nimic despre istoria sa, giganticul arbore trăindu-şi puţinii ani pe care-i mai are de parcurs pe acest pământ într-un anonimat total.
Unul dintre asistenţii de la Preventoriu, care trece zilnic de cel puţin zece ori prin apropierea lui, ne spune, binevoitor, că singurul lucru pe care l-a auzit despre acest monstru al pădurii care ajungea odată până la poalele satului, este faptul că “E mult mai bătrân decât însuşi Preventoriul, care, ca fost conac boieresc, a fost dat în folosinţă în anul 1802”. Nici măcar documentatul Mihai Lupu, referentul cultural al Primăriei Deleni, cel care, împreună cu soţia sa, profesoară, lucrează intens la monografia localităţii, nu a auzit nimic deosebit despre pomul în cauză, despre care “Toată lumea ştie că e mare şi cam atât. Şi viaţa copacilor e uneori nedreaptă, căci nu toţi pot deveni celebri precum Teiul lui Eminescu sau Stejarul din Borzeşti”.
Un tânăr, care locuieşte în apropiere şi care a urcat de câteva ori în el, susţine că a rămas impresionat de dimensiunile sale dar, în acelaşi timp, crede că “Pomul e pe ducă, fiindcă este foarte găunos şi aproape pe fiecare ramificaţie mare are câte o scorbură uriaşă care poate adăposti uşor un copil”. Despre ceva întâmplări legate de străbunicul frasinilor din zonă nu a auzit, nici de la cei bătrâni, nici de la cei tineri, existenţa pomului în zonă nedepăşind pentru săteni banalitatea unei cutii goale de conserve aruncate într-un şanţ. Nici muncitorii care lucrează lângă Preventoriu, nu ştiu despre copac mai nimic, exceptând faptul că “Atâta a mai rămas din pădurea care se întindea până aici”.
Într-o lume în care ne-am învăţat să murdărim şi să distrugem tot pe ce punem mâna, salvarea – sau măcar prelungirea vieţii copacului din Deleni – ar putea deveni o datorie de onoare pe care o avem, dacă nu pentru toată natura, măcar pentru arborii seculari care ne reamintesc discret de unde ne tragem şi cât de pereni suntem pe pământ. (B.P.F.)