Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
15279
De la 07 Ianuarie 2003
122900928
Muscă:

Aştept decizia CNSAS, resping decizia PNL

  • 14 August 2006, 23:00
Deputatul PNL, Mona Muscă, a declarat luni, pentru Antena 3, că aşteaptă decizia CNSAS în ceea ce priveşte colaborarea sau non-colaborarea sa cu Securitatea ca poliţie politică şi respinge decizia luată în absenţa sa de colegii săi, aceea de a-i retrage sprijinul politic.
"În ce mă priveşte, am considerat că nu e o colaborare cu Securitatea, ci o procedură", a reiterat Mona Muscă. Constantin Ticu Dumitrescu şi Marius Oprea au declarat că Muscă a făcut poliţie politică şi a beneficiat de avantaje materiale şi profesionale de pe urma colaborării sale cu forma de represiune cea mai dură a regimului comunist. În legătură cu absenţa sa de la şedinţa BP în care s-a luat în discuţie cazul său, ea a spus că era la latitudinea colegilor de partid să o invite sau nu.
Întrebată dacă va vorbi în nume personal în faţa Parlamentului, în cazul excluderii sale din partid, Muscă a precizat: "dacă aşa stau lucrurile, voi vorbi în nume propriu".
Monei Muscă i s-a retras sprijinul politic şi riscă excluderea din partid, la începutul lunii septembrie, în cadrul Delegaţiei permanente. Muscă şi-ar putea pierde şi statutul de euroobservator la Parlamentul European, demnitate în care a fost desemnată, nu aleasă, în cadrul partidului. De asemenea, Emil Boc a anunţat că nu se pune problema primirii Monei Muscă în rândurile PD pe de o parte pentru că s-ar încălca astfel protocolul Alianţei, care interzice migraţia demnitarilor între cele două formaţiuni, dar, pe de altă parte, pentru că PD nu-i va tolera ca membri pe aceia pe care CNSAS îi deconspiră ca informatori sau ofiţeri de Securitate care au făcut poliţie politică.
Mona Muscă este acum deputat PNL, membru în Comisia de cultură a Camerei, euroobservator PNL la Parlamentul European, afiliată la grupul liberal al legislativului european.
Muscă a fost ministru al Culturii în 2005, vicepreşedinte al PNL, iar în anul 2002 numele său a fost vehiculat între posibilii candidaţi ai PNL la preşedinţia României. A fost unul dintre purtătorii de mesaj ai Alianţei DA în campania electorală din 2004 şi unul dintre cei mai vizibili reprezentanţi ai liberalilor în perioada 2001-2004, când partidul s-a aflat în opoziţie. Între demersurile sale politice, un loc aparte îl constituie iniţierea a două legi cu impact - Legea accesului la informaţiile de interes public, prin care a contracarat legea Guvernului Năstase de clasificare a unui număr considerabil de categorii de informaţii, precum şi Legea lustraţiei - de îndepărtare din viaţa publică a foştilor ofiţeri şi informatori ai Securităţii. (NewsIn)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comentariu la comentarii (CXXXV)
(Ioan Rotundu)
Cine a tras în noi, după 22, e tot cu noi
(Baltimore – USA – 13 august 2006 Gheorghe Tanasescu)
Comunicat de presă al Jandarmeriei
Ce este mai bun şi mai rău pe lume
Locuri libere sunt, lipsesc profesorii care să le ocupe
Internetul va pătrunde în primării şi şcoli
Telefoane mobile furate din casă
Trei răniţi într-un accident rutier
Pentru că microbuzele şcolare vechi s-au stricat, se vrea altele noi
Accidentat în timp ce mergea pe drum
Adormirea Maicii Domnului
Tradiţii şi obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului
Două evenimente mondene rup gura târgului
(Bianca ALBU)
Cu ochii în patru pe serviciile subordonate Instituţiei Prefectului
Rectificare de buget salvatoare pentru Botoşani
A început descongestionarea Primăriei
O şansă pentru militarii disponibilizaţi
Aleşii locali ai PNG l-au urmat pe Ciuştea
Un incendiu a lăsat-o fără locuinţă
Festivalul Berii va trezi reclamaţii
Peşte vândut ilegal
Sarmale şi cozonaci pentru bolnavii de la Podriga
Societăţi angajate în proiecte de Mediu ţepuite chiar de stat
Numerarul este rege în Grecia
Creditele pentru nevoi personale îşi caută identitatea
De la ce banca iau un credit in valoare de 10.000 EUR
PNL vrea excluderea lui Muscă şi se mulţumeşte cu demisia lui Quintus
Mona Muscă nu va fi primită în PD
Ticu Dumitrescu i-a criticat pe informatorii Quintus şi Muscă
Pădurarii care nu prind hoţii vor fi buni de plată
Bază de date pentru poliţiştii din toată ţara
PNL – retragerea sprijinului politic pentru Mona Musca
PNL - demisia lui Quintus
Horoscop
Suntem sub puterea lui Mefisto?
Ioan Rotundu
Cum păstrau bătrânii carnea proaspătă
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog