Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Horoscop
Umor
Important
Remember
Anchete
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
7924
De la 07 Ianuarie 2003
122867991
Ne place sau nu,

Meritele preşedintei CJ Doina Federovici există

  • Ioan Rotundu
  • 18 January 2022, 12:35
Rar îmi este dat să scriu un reportaj prin care să apreciez activitatea câte unui politician pentru că faptele lor bune sunt la fel de rare, pe când cele dăunătoare comunităţii abundă.
Despre Doina Federovici, ajunsă parlamentar şi preşedinte al PSD Botoşani din preparatoare de cafea la cabinetul fostei deputate PSD Viorica Afrăsânei am scris multe articole prin care mi-am exprimat opinia deloc măgulitoare la adresa sa ca politician.
Aflată într-o perioadă de vârf al cariere sale politice senator PSD şi chiar vicepreşedinte al Senatului României graţie relaţiei sale extrem de apropiată cu liderul PSD Liviu Dragnea, Federovici a simţit că odată cu eliminarea lui Dragnea de la vârful puterii în stat începe şi pentru ea perioada de decădere.
Simţind că la vârful partidului nu va mai fi ce-a fost, ea s-a retras la nivel local şi a candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani, funcţie pe care a câştigat-o prin a-şi învinge adversarii într-un mod extrem de ruşinos, mai ales pe liberalul potlogar Costel Şoptică.
Accederea sa în funcţia de preşedinte al CJ venea după un mandat de preşedinţie al unui alt politician de vârf al PSD, respectiv Costică Macaleţi. Acesta, în cei patru ani de mandat, în afară că a umblat pe sub fusta multor socialiste, a fumat şi băut fineţuri, ca manager al judeţului n-a reuşit să-şi treacă în cont nicio realizare remarcabilă.
Iată că la numai un an de la preluarea mandatului de preşedinte al CJ, Doina Federovici, în problema destul de complexă a drumurilor judeţene, a rezolvat prin a finaliza investiţiile pe care Macaleţi numai le anunţa fără a trece la fapte.
Am mai scris un reportaj pe această temă, dar revin cu noi informaţii. Anul trecut au fost finalizate lucrările de reabilitare a drumurilor judeţene Călăraşi – Răuseni – Şipote Iaşi, Coţuşca –Ghireni, Corlăteni – Dimăcheni, porţiunea de drum al ruşinii dintre Prăjeni şi hotarul cu judeţul Iaşi, Coşula – Oneaga, o porţiune de DJ dintre Lunca şi Todireni, se lucrează la podul peste râul Sitna la ieşirea din Todireni.
Dar cel mai important şi în acelaşi timp dificile lucrări sunt cele care se efectuează la DJ porţiunea Roma – Nicşeni şi la ieşirea din Dumeni spre Havârna. La Nicşeni lucrarea este în formă avansată şi este o lucrare cu folosirea unei noi tehnologi. Panta s-a lucrat prin betonarea în trepte (foto 1), operaţiune finalizată. Urmează a se veni cu covorul de asfalt.
La ieşirea din Dumeni, spre Havârna versantul drept, locul unde de zeci de ani se produc alunecări de teren, a fost consolidat (foto 2). Este, de asemenea, o lucrare complexă care dă speranţa că terenul a fost consolidat pentru multă vreme de acum înainte. Mai urmează a se turna covorul de asfalt.
Sunt multe vocile care contestă faptul că aceste realizări ar fi rodul muncii preşedintei Federovici, nelipsind acuzaţia că a umflat devizul de lucrări cu multe milioane de lei. Macaleţi a fost criticat timp de 4 ani că n-a făcut nimic. Federovici, care a rezolvat în mare parte esenţa problemei drumurilor judeţene este criticată. Criticile trec, dar lucrările făcute rămân mărturie peste timp iar numele său legat de aceste înfăptuiri.
Ca politician, Federovici are multe şi grele păcate, dar trebuie să fim drepţi şi să-i recunoaştem şi meritele.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscopul săptămânii 17 – 23..01.022
Bancul săptămânii: Întrebare cu subînţeles
Catrenul săptămânii
Ioan Mamaische
Genialitatea lui Eminescu trebuie eliberată din expresiile-şablon
Ioan Rotundu
Gunoaie printre morminte sau morminte printre gunoaie
Ioan Rotundu
Răspimsil Primăriei Leorda la întrebările noastre
privind articolul intitulat „Gunoaie printre morminte sau morminte printre gunoaie”
Primarul de Leorda dă vina pe lipsa de educaţie a cetăţenilor
Ioan Rotundu
O nouă potlogărie marca Şoptic㠖 Macovei
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog