Printre candidaţi sunt şi trei basarabeni: Eugen Tomac, consilierul lui Băsescu, din partea Alianţei România Dreaptă, Victor Alexeev, preşedintele Organizaţiei PSD România în Republica Moldova, din partea USL, Gheorghe Viţă, copreşedinte al Consiliului Unirii, candidat al Partidului Poporului Dan Diaconescu.
Mai candidează în colegiul doi, pentru Camera Deputaţilor, Emciuc Natalia, PRM, Kovacs Richard, UDMR, Daniel Alexandru, Partidul Ecologist Român.
Pentru postul de senator, în colegiul 1, care îi cuprinde pe românii din Europa, inclusiv RM, lupta se va da între Viorel Badea, din partea ARD, şi Cristian David, din partea USL. Viorel Badea, fost senator PDL, ne-a reprezentat şi data trecută în Senatul României. Cristian David, fost ministru al Administraţiei şi Internelor în guvernul Tăriceanu, senator de Vaslui, se include pentru prima dată în competiţia pentru voturile cetăţenilor români din afara României.
Pentru postul de senator în colegiu 1 vor mai candida cântăreaţa Mihaela Mihai de la PRM, Nagy Zoltan Levente de la UDMR, Hantz Peter Bella de la Partidul Popular Maghiar din Transilvania, Săvoiu Ion, pe listele Partidului Ecologist Roman.
Numărul mare de candidaţi face dificil pronosticul. Cei mai cunoscuţi şi, prin urmare, cu cele mai mari şanse de a ieşi pe primul loc în preferinţele alegătorilor sunt Eugen Tomac şi Viorel Badea. Însă obţinerea celui mai mare număr de voturi nu le garantează obţinerea mandatului de deputat sau senator. Siguranţa există numai în cazul când un candidat adună peste 50 la sută din voturi.
Deşi, în alegerile din 2008, Eugen Tomac obţinuse cele mai multe voturi, funcţia de deputat în Parlamentul României i-a revenit prin redistribuirea mandatelor judecătorului Tudor Panţîru, care se clasase pe locul trei în topul preferinţelor alegătorilor, după Nicolae Dabija, care ocupase locul doi.Ca să devină deputat, lui Eugen Tomac i-au lipsit doar 46 de voturi.
Cum e posibil aşa ceva? Din păcate, nu dispunem de spaţiul necesar explicaţiei sistemului electoral din România.
Pare absurd să pierzi, clasându-te pe primul loc, şi, din neştiinţă, probabil, Eugen Tomac a ratat mandatul de deputat data trecută. De aceea este de aşteptat ca strategii tuturor candidaţilor să sufle în iaurt, adică să pună accentul pe participare la vot şi pe măsuri de preîntâmpinare a pulverizării voturilor. Şi noi, alegătorii, va trebui să ţinem cont de aceasta, dacă dorim să fim reprezentaţi de persoane care şi-au demonstrat capacitatea de a acţiona nu numai prin vorbe, dar şi prin fapte. Să nu ne irosim votul, este un obiectiv motivant.
Jurnal de Chisinau