Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Învăţământ
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Aniversări
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
18198
De la 07 Ianuarie 2003
122903847

Nicolae Rebenciuc a fost făcut deputat cu arcanul

  • 23 April 2010, 23:00
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Florin Ţurcanu, a recomandat primarilor liberal să nu-şi mai ascundă convingerile politice, în cazul în care nu se mai simt „galbeni” pe doctrină. De la lovitura sub centură primită de la prietenul său, primarul de Săveni, Relu Târzioru, cândva „cel mai liberal dintre primarii botoşăneni”, Florin Ţurcanu „suflă şi în iaurt”.
Vizavi de vehicularea unor zvonuri potrivit cărora trei dintre primarii liberali ar sprijini alte partide politice aflate la putere, liderul PNL nu a infirmat, dar a cerut primarilor care „nu se mai simt liberali” să-şi vadă de treabă, pe noul drum.
Florin Ţurcanu le-a găsit şi o scuză, o umbrelă protectoare pe timp de criză, care le-ar aduce fonduri pentru localităţi. „Eu chiar le spun acestor primari, dacă nu se mai regăsesc în PNL să meargă pe drumul lor, nu-i ţine nimeni cu forţa”, a declarat Florin Ţurcanu.
O altă lovitură pe care a primit-o, invocată în conferinţa de presă de vineri, este susţinerea lui Nicolae Rebenciuc pentru a dobândi mandatul de deputat, care ulterior l-a abandonat, invocând anumite neînţelegeri.
„ Aproape că 99% din rezultatul de la alegeri pe care Rebenciuc l-a obţinut pe Colegiul Flămânzi mi se datorează. Era ultima zi şi nu aveam candidat. Mai mult forţat a semnat. Fugea pe aici, prin sediu: nu d-le, nu vreau. El ieşea afară, noi îl trăgeam înapoi înăuntru, nu voia nici deloc. La un moment dat am zis că îl pun pe frate-miu ca să pun pe cineva, că veneau alegerile. În noaptea când i-am spus că a ieşit deputat mi-a spus: stai să mă aşez pe un scaun că nu pot să cred că mi se întâmplă aşa ceva. PNL nu ar fi avut atunci candidat pe respectiva zonă după ce atât Liviu Alexa, cât şi Ioan Ciobanu au refuzat şi aproape l-ar fi obligat să se înscrie în bătălia electorală cu Radu Drăguş de la PDL şi Mircea Dănuţă de la PSD” a declarat Florin Ţurcanu. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: E fudul, ca să fie prost destul!
Horoscop
Represiunea autorităţilor sârbe împotriva românilor/vlahilor din Timoc continuă
Parada independenţei şi „independenţa” paradei
Trei judecători din nouă de la Curtea Constituţională au făcut opinie separată
În toate spitalele din lume există viruşi intraspitaliceşti
Grecia va primi ajutor doar dacă stabilitatea zonei euro este în pericol
Radu Berceanu l-a demis pe directorul Spitalului CFR 2
Se trezesc băncile
apartamentele vechi sunt evaluate la jumătate din preţul cerut de proprietari
Biblioteca Judeţeană Botoşani, prezentă la Conferinţa naţională ANBPR
Comunicat de presă - AJOFM
Vom propune în continuare eliminarea caracterului de stat naţional al României
Dacă am fi în locul lui Boc, Berceanu şi Videanu, sper că am fura mai puţin
La Ambulanţa, adio spor de antenă!
În loc de salarii mărite, profesorii ar putea să mai piardă din sporurile salariale
În privinţa laboratoarelor de analize, CAS mai păsuieşte un an spitalele
Şefii din Educaţie nu mai iau în serios grevele profesorilor
Braconaj cinegetic şi uz de armă letală la Vorona
Profanare de morminte
PNL susţine candidatul PC la Primăria Răchiţi, în alegerile din 30 mai
Florin Ţurcanu l-a luat în partid pe şeful său pe linie de oierit
Bursucul de la financiar...
Urarea primarului Flutur către botoşăneni
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog