Dacă pentru autoturismul proprietate ţi se cere ca dovadă a posesiei certificatul de înmatriculare, pentru câine, proprietarul va trebui să prezinte pedigree-ul (buletinul câinesc) şi certificatul cum că reprezentantul celor cu covrigii în coadă este sănătos tun. Dacă cumva te-ai pricopsit cu un câine din rasa javră maidaneză, nu-i nici o dificultate să-ţi procuri actele necesare.
Orice medic veterinar este dispus, la vederea euroilor, să-ţi dea câte acte doreşti. Iar de vrei să-ţi scoţi odrasla patrupedă la plimbare, va trebui să ai asupra ta o măturiţă, o pungă de plastic de unică folosinţă şi mănuşi aidoma. Pe tot parcursul plimbării, proprietarul va trebui să stea cu ochii pe funduleţul căţelului, iar de acesta are chef să facă mărgeluţe biodegradabile, le va culege cu delicateţe şi le va depune în primul coş stradal de gunoi. Dacă nu-i va ieşi în cale nici un astfel de coş, va rezolva problema înghesuind gingaş punga în borsetă sau poşetă, după caz, ducând la domiciliu preţioasele fecale, urmând a decide pe proprie răspundere destinaţia lor finală.
Regulamentul spune că musai aşa trebuie procedat. Cine va purcede altfel, va da piept cu inteligenţa oaste a poliţiştilor comunitari care, după ce va legitima şi identifica animalul, îl va chestiona asupra stăpânului. Iar de veţi avea ghinionul să vă aflaţi prin preajma unui câine supus interogatoriului de către un astfel de poliţist, iar câinele se va gudura la dvs., aţi feştelit-o, pentru că poliţistul va constata, fără drept de contestaţie, că javra vă aparţine. N-o să-i prezentaţi măturiţa, punga şi mănuşile, veţi plăti o amendă de 200 lei, pentru învăţătură şi ţinere de minte.
Regulamentul astfel întocmit, a fost trimis spre adopţie consilierilor municipali. După ce aceştia se vor întruni în şedinţă de adâncă chibzuinţă, de va mirosi prin oraş a creier ars de vor urla cotarlele a poftă, Regulamentul va primi binecuvântarea aleşilor noştri şi va fi transmis poliţiştilor comunitari pentru însuşire şi conformare.
Iniţial, luând act de existenţa unui asemenea Regulament, m-am enervat. Cum este posibil ca noi să plătim taxe şi impozite, iar aleşii noştri în loc să rezolve problemele esenţiale ale urbei, mor de grija javrelor de apartament. Circul prin Botoşani de câteva zeci de ani şi nu mi-a fost dat să calc într-un rahat de câine, să joc la loto şi să câştig. Pe unde dracul vor fi umblând aleşii noştri, de nu mai au pe unde călca de atâţia răhăţei de câine? Dar m-am consolat apoi. De vreme ce babele de la Ador, care se consideră protectoarele sufletelor câineşti, n-au nici o reacţie, eu de ce să-mi fac sânge rău.
Până la următoarele alegeri, când am să mă răfuiesc cu actualii aleşi, mai sunt trei ani. Timp suficient să-mi dresez căţeluşa, Fulga, să-i considere pe poliţiştii comunitari drept pomi şi să se uşureze la rădăcina lor. Regulamentul se referă numai la rahatul de câine nu şi la pişat. Am mai meditat şi la faptul dacă există vreo diferenţă între rahatul de câine şi aleşii noştri? Eu n-am găsit decât una singură. Uitându-mă atent la unul din puii Fulgăi, pe care l-am botezat Portos după numele celebrului muşchetar pentru că-i lacom la mâncare şi a crescut într-o lună câţi alţii în şapte, am constatat că are privirea mai inteligentă decât a lor.
26.05.2009