In noaptea de 5 spre 6 iulie s-au implinit 57 de ani de la noaptea neagra din 1949, când 11 mii 293 de familii de basarabeni au fost ridicate de la casele lor si deportate in Siberia si Kazahstan, iar in gospodariile lor s-au asezat cu traiul "specialisti" veniti de aiurea pentru a "ajuta" moldovenii "sa construiasca un trai nou". Astfel a fost realizata hotarârea biroului politic al comitetului central al partidului comunist al URSS "Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenesti a chiaburilor, fostilor mosieri, marilor comercianti... si alte categorii, precum si a familiilor acestora". Martorii acelor evenimente spun ca "raznareadka" celei de a doua deportari in masa a moldovenilor nu prevedea deportarea intregii familii, fiind ridicati doar membrii familiei care se aflau acasa, in unele cazuri copiii singuri, inclusiv sugarii. Potrivit statisticilor triste, in ziua de 6 iulie 1949, au fost deportate in Siberia 11.293 de familii din Moldova sau peste 35 mii de oameni. Aceste cifre, insa, nu reflecta intreaga proportie a dramei moldovenilor, deoarece numarul victimelor deportarilor a fost calculat reiesind din 3 membri ai familiilor. Se stie, insa, ca au fost ridicate familii cu 7-8 si chiar 14 copii. (Agenția de presă RGN)