Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
8058
De la 07 Ianuarie 2003
122868125

Noi bem apă infestată, iar inspectorii sanitari ridică din umeri

  • 15 July 2008, 23:00
Inspectorii sanitari au demarat o campanie pentru verificarea calităţii apei potabile în mediul rural. Pentru că la cele mai multe primării s-au schimbat aleşii, aceştia urmează să primească în scurt timp notificări din partea Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS), prin care vor fi informaţi că trebuie să înceapă acţiunea de stabilire a fântânilor publice. După care să scoată bani din bugetele locale pentru analiza apei din aceste fântâni şi să le marcheze pentru ca populaţia să ştie cu certitudine care sunt sursele sigure de unde se poate aproviziona cu apă de băut sau pentru prepararea hranei.
Şefii inspecţiei sanitare de stat recunosc că populaţia din mediul rural nu este tocmai ferită de riscul de îmbolnăvire prin consumul de apă cu nitriţi. Dacă în unele comune s-au stabilit fântânile publice şi s-au făcut analizele pentru verificarea calităţii apei, în altele situaţia a rămas neschimbată de anul trecut, din lipsă de bani. „Cei mai mulţi dintre noii aleşi locali nici nu ştiu că au în sarcină şi această treabă. Nu ştiu legea care îi obligă să asigure populaţiei surse sigure de apă potabilă. De aceea am pornit acţiunea de informare la primării”, spune Floare Stana, şef serviciu în cadrul ISS.
Potrivit legislaţiei în vigoare, o fântână este considerată publică dacă deserveşte cel puţin 50 de persoane. Dacă în mediul rural acţiunea de impulsionare a primăriilor pentru verificarea apei fântânilor abia începe, în câteva localităţi urbane acţiunea de verificare a apei potabile a demarat de mai multă vreme. La Darabani furnizarea apei potabile se face în continuare fără autorizare sanitară. Inspectorii sanitari susţin totuşi că lucrurile sunt pe făgaşul cel bun. „Nu au deocamdată autorizaţie sanitară pentru furnizarea apei, dar au proiect, au aprobarea, le-au venit banii şi urmează doar să organizeze licitaţia pentru lucrările de reparaţii la staţia de epurare”, declară Floare Stana.
Nici la Săveni problema apei potabile nu este rezolvată. În continuare apa se furnizează cu intermitenţe, după un program stabilit de către reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică (ASP). În această localitate, s-au făcut lucrări la reţea, dar sursa de apă este în continuare cea veche, apa lacului Negreni, care nu corespunde calitativ, dar nici ca dimensiune.
În ce-i priveşte pe botoşăneni, inspectorii ISS susţin că nu este cazul să îşi facă probleme în privinţa calităţii apei de la robinet, cu condiţia să îşi fi făcut curăţenie la subsoluri „Compartimentul de igienă a mediului monitorizează de două ori pe săptămână calitatea apei potabile. Se recoltează probele lunea şi joia. Dacă ar fi modificări de parametri ne-ar veni notificări pentru a verifica de unde sunt deficienţele. Dar nu am avut nici o modificare. Dar Apa Grup răspunde de calitatea apei până la intrarea în bloc. Dincolo de această limită locatarii sunt răspunzători, asociaţiile care trebuie să se îngrijească de salubritatea subsolurilor”, mai precizează Floare Stana. Inspectorii au atenţionat asociaţiile de proprietari să cureţe subsolurile. Chiar în urmă cu o lună a fost o astfel de acţiune. Dar datele obţinute de la asociaţii se bazează doar pe ceea ce au declarat preşedinţii asociaţiilor, o verificare în teren a condiţiilor din subsoluri nefiind efectuată. (Ana Brădişteanu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Cum puteţi eluda plata taxei de poluare
Program Tele'M Botoşani miercuri, 16 iulie
Un student român pe locul doi în lume la concursul “Imagine Cup” Microsoft
Ajutorul social şi reşedinţa efectivă în Italia
Monument sfinţit în memoria ostaşilor români, masacraţi de maghiari în 1944
Măcelul asupra identităţii româneşti!
Din activitatea Jandarmeriei
Nu este alarmată pentru că a crescut numărul zilelor de concedii medicale
Primarul de Frumuşica strică planurile medicului Bogdan
Pitorac visează la… dezvoltarea unei baze sportive locală
Bucăţica de drum de la Copălău se reîntoarce, din practică, în dosare
S-a găsit leac pentru drumul groazei dintre Miletin şi Lupăria
Horoscop
Criză de medicamente la Pediatrie
Probleme la REMAT Botoşani
Telefonul de la miezul nopţii
Cum l-a consolat Băsescu pe Boc
Actorii japonezi n-au stârnit interesul botoşănenilor
Humelnicu vrea pedepse mai dure pentru actele de violenţă
Directorul Teatrului „Mihai Eminescu” îşi lansează prima sa carte
Maria Lătăreţu va fi comemorată la Româneşti
Drăguş acuză insomnii din cauza Guvernului României
Subprefectul Şalgău, solicitat să lupte contra graurilor
S-a declanşat goana după medicamente
Victimele şarlatanului de la Havârna sunt bătrânii lipsiţi de apărare
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog