La conducerea Spitalului Judeţean au început schimbările. Spitalul are de ieri un nou director medical. Cardiologul Daniela Puiu a renunţat la postul pe care l-a ocupat timp de aproape un an şi jumătate. Medicul şi-a depus demisia, în locul său fiind instalată ieri Mihaela Miler, medic internist, care a mai ocupat aceeaşi funcţie în perioada în care directorul executiv al Spitalului a fost medicul Ovidiu Mimor. Potrivit directorului Doru Muntianu, cardiologul Daniela Puiu şi-a mai depus o dată demisia, vara trecută, însă atunci a revenit asupra deciziei la insistenţele conducerii spitalului. Acum decizia a fost definitivă. Urmează ca noul director medical al spitalului să susţină examenul pentru noul post la o dată care va fi anunţată de la nivelul ministerului. (Doina Marcu)