Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Gastronomie
Reportaje
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
22256
De la 07 Ianuarie 2003
122907905

O înmormântare decentă

  • 28 May 2009, 23:00
Am scris aceste rânduri de Înălţarea Domnului...
Aproape toată viaţa mi-a fost frică de moarte şi, ca orice om timid, în tinereţea dintâi bravam înaintea fraţilor mei spunându-le că eu n-o să plâng niciodată în public - nici măcar la moartea mamei. (!!) Numai că un om - dacă-şi păstrează conduita specifică - nu face ce-şi propune în limitele voinţei sale, ci reacţionează omeneşte, aşa cum i s-a picurat la naştere, din ceruri, fărâme de sensibilitate direct în coşul pieptului.
Mă feresc, aşadar, să merg la înmormântări. Cu o zi înainte de Înălţare a fost condusă înspre tărâmul misterios al spaţiului de dincolo, mama preşedintelui Mihai Ţâbuleac. Din motivul enunţat mai sus, am avut ezitări dacă să particip ori nu. Am considerat, totuşi, că se cuvine ca omagiul celor de la Ipoteşti să fie adus oficial, cu atât mai mult cu cât trimisesem cu o zi înainte o coroană. Un impuls inexplicabil m-a trimis în ultima clipă spre ceremonial. Să fi fost pasărea tinereţii ori gândul ascuns al sentimentului că la moartea bunicii am plâns mai mult decât toţi fraţii mei la un loc? Greu de răspuns în fermitatea zilei. Poate noaptea care a învăluit-o pe Lucia (ce nume frumos!) să ştie răspunsul. N-am cunoscut-o, dar rezonez la moartea unei mame, căci ele ne-au dat viaţa şi pentru mine sunt aproape una. (În sensul una şi aceeaşi).
Am plecat la Crasnaleuca, orbecăind pe drumuri pline de ţărână şi praf, dar sentimentul că din praf şi ţărână am ieşit, că tot în ele ne vom întoarce m-a făcut să-mi piară ifosele de orăşean alergic şi să mă cufund în visul copilăriei de odinioară; aceeaşi linişte de început de veac, aceeaşi salcâmi liniştitori ai căror flori au căzut moarte în calea Luciei – neîndoios în semn de omagiu credinţei sale lumeşti pentru viaţa de dincolo; aceeaşi oameni curaţi, fără ostentaţie, decenţi, limitaţi la ceea ce aveau de făcut, din ce ştiau de la înaintaşii lor; aceeaşi copii care mergeau senini, ducând coroane de flori, în lungul drum de până la biserică; aceeaşi copii care ne salutau, pe măsură ce-i depăşeam, dându-ne pe rând bineţe, zicând firesc Hristos a înviat! Acelaşi mirosul nucului din marginea drumului. Instinctual am făcut o cruce discretă, pentru cea care trecea... Am întâlnit în tăcere cunoştinţe, oficiali, oameni apropiaţi. N-am vorbit prea mult, căci nu era nimic de vorbit.
Un drum lung până la biserică. Parcă nu se dădea dusă.
În interiorul bisericii, lângă catafalc, cei doi fraţi, copiii Luciei, umăr lângă umăr au ascultat cu decenţă şi luare-aminte cele două rugăciuni ale preoţilor: una pentru iertarea păcatelor, cealaltă pentru ca bunul Dumnezeu s-o primească în împărăţia Sa pe mama lor. Predici scurte, fără lălăiala cunoscută şi (vai!) adesea extrem de plictisitoare.
În cimitir bătea vântul şi ca o adiere lumească Lucia a trecut dincolo, în lutul galben, spre altceva. Fără plânsete exagerate, fără bravade de suferinţă. Praznicul a intrat şi el în firescul cutumei. Oameni normali, împăcaţi cu moartea în mod natural, au mâncat, au vorbit de una, de alta, au pomenit mortul, cu gândul că toţi ajungem acolo. Nu s-a tras nimeni de păr, răcnind de suferinţă. Suferinţa rodea în ochii fraţilor şi a celor apropiaţi. Probabil şi-n coşul pieptului. Mie îmi stătea în gât nodul de la moartea bunicii. Nimic nu a fost ostentativ. Totul a decurs firesc, aşa cum curge apa. Nu presă, nu bliţuri, nu şervete scumpe şi foarte înflorate, nu discursuri bombastice pentru a te pune bine cu şeful. A fost ceea ce în sufletul meu s-a tradus ca o înmormântare decentă şi am marcat-o în scris, căci în zilele noastre este un lucru rarisim. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace!
P.S. Silvia Sturza, care m-a însoţit la înmormântare, era la câţiva paşi în spatele meu. O bătrânică din sat, uscăţivă şi mică de statură, încât te mirai că mai poate merge, dă să treacă prin spatele ei, pentru a ajunge mai în faţă. (Poate erau rude şi trebuia să-şi îndeplinească vreo sarcină). Silvia i-a făcut loc prin faţa ei. Atunci bătrânica a avut timp s-o sărute în semn de mulţumire. Se va mai întoarce curăţenia aceasta şi la noi, orăşenii? Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Valentin Coşereanu

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bani pentru veteranii de război
Conducta de gaz Hârlău- Botoşani împotmolită de lăcomia unor proprietari
Firma Speed Ricovery stoarce bani, ridicând abuziv autoturismele
consilierii municipali condamnă abuzurile firmeiprimarul la fel dar cine stopează lăcomia firmei?
„Fără jertfa acestor oameni, probabil noi nu eram în momentul de faţă aici”
Muzeu de istorie în aer liber la Botoşani
Liberalii botoşăneni contestă tombola pedelistă
Primarul Flutur susţine taxa pe alergat
SC Termica a redus pierderile cu 50 % faţă de acum patru ani
Firma ce va reabilita drumul de la Vorona va fi cunoscută în maxim 20 zile
Guvernanţii se fofilează în a ajuta SC Apa Grup
„Foloseşte-ţi inima, NU palma”
Horoscop
Friptură cu ierburi aromate la grătar
Profesorul fraierit
Profesionişti în imortalizarea evenimentelor
ŞI dânginenii au intrat în rând cu lumea bună
începând de ieri au monument dedicat eroilor
Epidemiologii botoşăneni vor să oprească gripa porcină în vamă
Lămpi de iluminat aflate în întuneric informativ
Dosarul de pensie se va întocmi cu 30 zile înainte de îndeplinirea condiţiilor
Liderii de sindicat nu vor ca unele sporuri să fie incluse în salariu
Liderii de sindicat din învăţământ vor pentru profesori lefuri uriaşe
Încep din nou pomenile din banul public
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog