Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
17097
De la 07 Ianuarie 2003
122902746

O soluţie pentru medicina de familie: înlocuirea medicilor generalişti de către medicii internişti

  • 22 March 2011, 23:00
Implicarea, in timp si treptata, a medicilor internisti in medicina de familie ar putea insemna un pas in fata pentru sistemul romanesc de sanatate. Evolutia sistemului medical a avut drept consecinta cresterea mediei de varsta, insa acest lucru a adus cu sine aparitia mai multor pacienti, prezentand afectiuni multiple.
“Bolnavul trebuie vazut ca un tot iar omul in varsta cumuleaza mai multe boli care se intrepatrund, care isi schimba aspectul si care trebuie sa fie ingrijite concordant si rational, nu numai dintr-un singur punct de vedere. Ori asta este una dintre atributiile medicului internist” sustine prof. dr. Ion Bruckner, presedinte al Societatetii Romane de Medicina Interna.
Medicul internist, in avantaj prin gandirea de ansamblu
Prof. dr. Werner Bauer, fost presedinte al Federatiei Europene de Medicina Interna (EFIM), sustine acest punct de vedere cu exemplul concret al Elvetiei: “Incepand cu 1 ianuare, anul acesta, am incetat sa mai formam medici generalisti iar toti medicii de familie vor fi, in timp, internisti. S-a trecut la aceasta formula deoarece femeile au ginecologi, copiii au pediatri, asa ca am decis ca cei mai buni medici pe viitor vor fi internistii”.
Avantajul medicilor specializati in medicina interna ar fi modul holist de abordare. Prof.dr. Maria Cappellini, viitor presedinte EFIM, nu crede ca internistul este cel care stie totul mai bine decat specialistul, insa considera ca internistul este si trebuie sa fie un profesionist care abordeaza pacientul cu o anumita rationalitate si rationalizare. “Nu un organ este centrul abordarii noastre, ci pacientul in totalitate”, explica dr. Cappellini.
Un alt exemplu puctual este oferit de catre dr. Jan Willem Elte, secretarul general al EFIM: “In Germania si Olanda exista un sistem in care majoritatea celor care doresc sa faca o supraspecialzare trebuie sa se formeze intai ca internisti. Abia apoi pot sa se specializeze intr-o a doua ramura. In alte tari, mai ales in estul Europei, exista medici care se supraspecializeaza inca de la bun inceput, fara sa practice inainte niciun fel de medicina generalista si interna.
Medicina interna reprezinta o continuitate, este o arie mare formata din parti mai mici, dar trebuie sa pastrezi imaginea de ansamblu, asta este cel mai important”.
Medicul de familie, supraaglomerat
Unde se situeaza medicii nostri de familie in acest moment? Dr. Bruckner considera ca ”Medicul de familie, din pacate, la noi este un personaj incarcat cu foarte multe sarcini. Ginecologul spune ca medicul de familie sa supravegheze sarcina, diabetologul spune ca diabetul de tip II sa fie urmarit de medicul de familie, cardiologul spune ca hipertensiunea este o boala frecventa, sa fie de asemenea supravegheata de medicul de familie. Ori nu poate sa faca toate acestea. Are o multime de atributii. Si are o birocratie foarte mare in spate”.
Diferente intre sistemul romanesc si cel Occidental, in ceea ce priveste medicina de familie:
salarizarea
numarul de pacienti, medicii romani fiind coplesiti de un numar cuprins intre 30 si 50 de pacienti pe zi
pacientii romani se prezinta oricand la medic, nefiind educati sa respecte o lista de asteptare
daca nu rezolva la medicul de familie se duc direct la spital, ceea ce inseamna o cheltuiala, uneori, inutila de resurse si timp
Prof. dr. Ramon Pujol Farriols, actual presedintele al EFIM, sustine ca scopul principal in medicina interna este protejarea pacientului intr-o lume globalizata: “Lumea se schimba foarte repede si vrem sa fim alaturi de cetateni iar imbunatatirea sistemului de sanatate nu se face numai prin tehnologie mai noua si mai buna, ci si prin grija purtata pacientului, intr-o maniera integrata.
Unul dintre punctele cele mai importante este profesionalismul pe plan mondial. Asta inseamna angajament fata si pentru competentele noastre profesionale. De asemenea inseamna angajamentul de a permite accesul pacientilor in sistemele noastre de sanatate si nu numai sa promovam noile cunostiinte care sunt, bineinteles, foarte importante dar de asemenea si valori, atitudini, aptitudini care sunt importante pentru sistem si pentru oameni”.
Federatia Europena de Medicina Interna (EFIM) prin Societatea Romana de Medicina Interna (SRMI) a organizat in perioada 18-19 martie 2011, la hotelul Athenee Palace Hilton din Bucuresti, intalnirea anuala a EFIM, reunind medici participanti din peste 20 de tari: Portugalia, Italia, Romania, Belgia, Lituania, Polonia, Slovenia, Spania, Marea Britanie, Turcia, Elvetia, Olanda, Grecia, Germania, Finlanda, Franta, Islanda, Cehia, Israel etc.
La conferinta de presa care a avut loc cu aceasta ocazie vineri, 18 martie, au participat prof. dr. Ion Bruckner, presedintele SRMI, prof. dr. Adrian Streinu Cercel, ministru secretar de stat, prof. dr. Minerva Moraru, vicepresedintele SRMI, prof. dr. Victor Stoica, decanul Facultatii de medicina si farmacie „Carol Davila”, prof. dr. Ramon Pujol Farriols, presedintele EFIM, dr. Jan Willem Elte, secretarul general al EFIM, prof.dr. Maria Cappellini, viitorul presedinte al EFIM, prof. dr. Werner Bauer, fostul presedinte EFIM.
Autor: A.C.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Hotoscop
Bancul zilei: Preotul şi poliţiştii
Anca Boagiu vrea să scoată liderii sindicali din afacerile cu companiile de cale ferată
Libia, o luptă pentru democraţie sau un război civil?
O româncă a compus o melodie pentru Japonia
Fosta şefă a Vămii Halmeu, trimisă în judecată pentru cumpărare de influenţă
Disensiuni reale sau joc tactic intre Medvedev si Putin?
Gaddafi al nostru s-a numit Voronin
Caricatura zilei
Scârba dracului!
Ioan Rotundu
S-au reglementat perioadele de probă la angajările în Sănătate
Începe redistribuirea personalului din spitalele desfiinţate
S-au stabilit disciplinele pentru gradaţiile de merit
Zeci de cadre didactice vor rămâne fără posturi anul viitor
Directori de nota 10
Protestul dascălilor printre pavele sparte şi condiţii de şantier
Senatorul Gheorghe Marcu l-a interpelat pe ministrul Funeriu
Vicele Aroşoaie îăi face lui Mimor zile negre
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog