În postul ocupat până ieri de medicul Oprişanu se află epidemiologul Ecaterina Chihaia, care a deţinut în ultimul an funcţia de director adjunct al DSP. Ecaterina Chihaia se află pe acest post ca interimar, până la instalarea în funcţie a persoanei nominalizate de conducerea Partidului Social Democrat, partid căruia i-a revenit această Direcţie la împărţirea instituţiilor descentralizate.
Pentru acest post a fost nominalizată doctoriţa Silvana Tudorache, dar care, nefiind funcţionar public, nu îndeplineşte, potrivit actualei legislaţii, una dintre condiţiile impuse pentru ocuparea funcţiei de director. În aceste condiţii, fie se aşteaptă modificarea legii, fie va fi necesară o nouă nominalizare pentru acest post.
Tot de ieri, Mihai Alexandru, cel care a ocupat funcţia de inspector şef al fostei Inspecţii Sanitare de Stat, în prezent Direcţia de Control şi Sănătate Publică, a pierdut postul, devenind inspector în calitatea serviciilor medicale. În locul său nu se ştie încă cine va fi numit, în prezent Direcţia fiind fără şef. (Doina Marcu)