Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Editorial
Sănătate
Sport
Administraţie
Social
Horoscop
Ultima oră
Ofertă de afaceri
Umor
Gastronomie
Comentarii
Proverbe şi...
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
4317
De la 07 Ianuarie 2003
122889966

Opt licee s-au înscris în competiţia Festivalului de Teatru Lyceum

  • 11 April 2007, 23:00
La fel ca şi în ediţiile anterioare ale festivalului şi în acest an vor lupta pentru trofeul Festivalului de Teatru Lyceum opt licee botoşănene. Trupele de teatru ale unităţilor de învăţământ s-au înscris deja în competiţie cu intenţia de a demonstra că sunt cele mai bune. Ce-a de-a XI-a ediţie a festivalului se va desfăşura în perioada 14-20 mai. Grupul Şcolar de Industrie Botoşani va participa la festival cu piesa „Fără zgomot” de Robin Housemonger în regia actorului Cezar Amitroaie, Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” cu piesa „Quo vadis” de Henryk Sienkievicz în regia profesorului Coca Dorica, iar Colegiul Naţional A.T. Laurian se va prezenta cu piesa „Trandafirii roşii” de Zaharia Bârsan în regia actorului Mihai Donţu. O dramatizare a piesei „De veghe în lanul de secară” realizată de actriţa Lenuş Teodora Moraru după un roman al lui J.D. Salinger va fi interpretată de trupa de teatru a Colegiului Naţional Mihai Eminescu Botoşani. În regia artistică a profesoarei Speranţa Lemny Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoşani va urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor cu piesa „Regele moare” după Eugen Ionesco. În concurs se va prezenta şi trupa de teatru a Grupului Şcolar Agricol Botoşani interpretând piesa „Gaiţele” de A.L. Kiriţescu în regia lui Ciprian Tăbăcaru, iar Grupul Şcolar „Dimitrie Negreanu” va prezenta piesa „Steaua fără nume” de Sebastian Mihail, în regia actorului Eduard Sandu. Nu în ultimul rând, piesa „Bacalaureaţii iepuroii” adaptată de elevul Mihai Alexandru Dabija după un text de Corneliu Axinte, în regia actriţei Petronela Chirilă va fi jucată de Liceul de Ştiinţe ale Naturii „Grigore Antipa” Botoşani. Pe lângă marele trofeu al festivalului cele opt licee vor da dovadă de talent pentru a obţine premiul pentru cel mai bun rol feminin sau masculin, precum şi pentru cel mai bun rol secundar feminin sau masculin. Premiile pentru ultimele două categorii au fost scoase în ediţiile anterioare, însă în acest an organizatorii au considerat că ar fi bine să le reintroducă. „Revenim la acordarea acestor premii pentru că sunt copii buni care au roluri secundare şi ar fi păcat să le luăm acest drept”, a precizat referentul artistic al Casei de Cultură a Sindicatelor, Maria Honceru. De asemenea se va mai acorda un premiu special al juriului pentru opţiune repertorială şi încă unul sau două premii speciale în funcţie de potenţialul artistic de care au dat dovadă trupele pe scenă. Juriul festivalului va fi prezidat de directorul Teatrului de Păpuşi „Vasilache”, Marius Rogojinschi. „Interesul nostru este să stimulăm cât mai mult mişcarea artistică de amatori şi trupele de teatru din licee. Să acordăm premii, însă nu foarte multe pentru a putea menţine ştacheta competiţiei, dar să acordăm premii celor care merită să fie scoşi la rampă în aplauzele publicului”, a adăugat Maria Honceru. Toate cheltuielile de organizare şi desfăşurarea a festivalului sunt suportate de Casa de Cultură a Sindicatelor din vânzarea biletelor şi din sponsorizări. (Margareta NICHIFOR)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Flutur îşi etalează paleta realizărilor
Executivul primăriei este mulţumit de reabilitarea străzilor
Aneliştii de la Cişmea continuă să fie victime ale E.ON Gaz
Meşterii populari din Moldova şi-au dat întâlnire la Botoşani
Municipalitatea a găsit soluţii pentru Grădiniţa nr. 7
Penegiştii botoşăneni se pregătesc de alegeri
Bani pentru încurajarea sportului botoşănean
Popescu a contestat alegerea lui Câmpanu ca preşedinte PNL
Boc, mielul destinat jertfei de după… Paşte
Ioan Rotundu
Horoscop
Instrucţie militară cu iz sexual
Comentariu la comentarii (LXXIII)
(Ioan Rotundu)
Maxime şi cugetări ale autorilor englezi
O excelentă reţetă pentru friptură picantă
400 euro m.p. vi se pare mult?
Primarul din Dorohoi riscă să se aleagă cu un proces
Ponderea donatorilor de sânge sunt din mediul rural
Staţiile de epurare a apei din judeţ nu sunt acreditate
„Gheme de gânduri”
Bursa locurilor de muncă
Secţia de boli infecţioase va fi restructurată
O nouă demisie la Termica
Comunicat de presă
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog