Având în vedere importanţa activităţii educative din unităţile de învăţământ, în februarie sunt incluse în planul de lucru al lui Daniel Botezatu, inspector şcolar educativ din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, controlul activităţii la orele de dirigenţie. Decizia a fost luată de reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEdC) şi comunicată tuturor inspectorilor şcolari generali din ţară. Printre obiectivele controlului se numără şi eficienţa activităţii de dirigenţie şi a profesorului diriginte în formarea unor comportamente de viaţă responsabilă în rândul elevilor, dar şi implicarea directorilor şi coordonatorilor de proiecte şi programe educative în rezolvarea unor probleme educaţionale specifice apărute în fiecare unitate de învăţământ. "La control se va urmări, conform dispoziţiilor MEdC, planul anual de activitate a dirigintelui, planificarea calendaristică semestrială, tematica orelor de dirigenţie. Tematica orelor de dirigenţie trebuie să fie adaptată în funcţie de priorităţile şcolare apărute în societate", a precizat Daniel Botezatu. În acelaşi timp se vor avea în vedere şi metodele didactice utilizate la ora de dirigenţie, percepţia elevilor şi părinţilor cu privire la aceste ore, dar şi colaborarea cu familia şi respectarea planului personalizat de comunicare cu familia. Fiecare judeţ va întocmi un raport până la data de şase martie, în care vor fi precizate numărul unităţilor şcolare şi a diriginţilor inspectaţi, şi concluziile inspecţiei pe fiecare punct de tematică. (Petronela MELENCIUC)