Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu

1 EURO = 4.6540 lei
1 USD = 4.1197 lei


Număr accesări
Astăzi:
18276
De la 07 Ianuarie 2003
65298524

Ovidiu Muşetescu audiat în dosarul Rompetrol

  • 24 February 2006, 23:00
Fostul preşedinte al Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS), Ovidiu Muşetescu, este audiat, vineri, în calitate de martor, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul Rompetrol. Tot în acest dosar a fost citat şi un director din cadrul Ministerului Finanţelor, Petrică Grama. Ovidiu Muşetescu este audiat în legătură cu ordonanţa 118/2003, care prevedea transformarea în obligaţiuni a restanţelor bugetare ale Rompetrol, existente la data de 30 septembrie 2003. Actul normativ a fost emis de Guvern în octombrie 2003 şi a stabilit stingerea datoriei istorice la buget a rafinăriei Petromidia, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi, prin emiterea de obligaţiuni cu maturitate de şapte ani. În acest dosar au mai fost audiaţi, în calitate de martori, fostul ministrul al transporturilor Miron Mitrea şi fostul ministru de finanţe Mihai Tănăsescu.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


  
Horoscop
Comentariu la comentarii (XXXII)
Necesitate sau păgânism electronic?
Drept la replică
Pensionarii - veşnicii nemulţumiţi
“Biserica Pustie” ar putea deveni muzeu de sit
Traseiştii politici pe ultima sută de metri
Din gândirea sumbră a medicului Apetroaie
Fabricarea tizicului otrăveşte satele de pe malul Başeului
Amendamentul deputatei Dreţcanu a fost aprobat
Încăpăţinare social-democrat fără efect la Sănătate
Alexandru se arată sceptic la soarta stemei judeţului
Popularii botoşăneni se vor muta în casă nouă
Pledoarie pentru limba română
PLAM a fost, în sfârşit, aprobat
2006 aduce un program de dezvoltare eficient
Se caută un director din afara teatrului
Un nou proces deschis de SIP
Program prelungit pentru angajaţii CJAS
Băutor de cafea înrăit arestat pentru înşelăciune
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Actriţă ocazională de materiale erotice şantajată
Femei muşcate de animalele din ogradă
Hoţ de telefoane prins de jandarmi
Prinşi în flagrant la furat de lemne
Un bloc de apartamente s-a aflat ieri la un pas de explozie
Restanţe financiare plătite către cadrele didactice
Românul şi scrisoarea de parcurs
Club al elevilor pentru drepturile copilului
Premieră publicistică în arheologia botoşăneană
BNR îl acuză pe Petre Roman că ar fi beneficiat de ajutoare
Acţiunile Rompetrol au fost suspendate de la tranzacţionare la BVB
O lege în favoarea persoanelor fizice datoare la bănci
Răpirile, o afacere ce merge bine în Polonia
CEDO dă câştig de cauză unor cadre ale MApN disponibilizate
Gărzile Civile spaniole vor acţiona împotriva infractorilor români din Spania
Ovidiu Ohanesian, audiat în dosarul privind scurgerea de informaţii de la MApN
Vârsta pentru cei care vor urma programe pentru manager public nu va conta
Sportul românesc în atenţia Administraţiei Prezidenţiale
Cazul Gregorian Bivolaru naşte controverse juridice
Lui Redeş îi este indiferentă soarta celor înşelaţi de Bunduc
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!