Organizaţia PLD Botoşani a depus trei candidaturi la comisia centrală de la Bucureşti. Este vorba de trei tineri liberal-democraţi, respectiv Liviu Rădăşanu, vicepreşedinte în biroul judeţean provizoriu, Cătălin Alexa, preşedintele organizaţiei municipale a PLD Botoşani şi Daniel Popa, preşedintele organizaţiei municipale Dorohoi.
Sunt trei tineri care au o perspectivă foarte bună în ceea ce priveşte cariera politică. Probabil că nu vom reuşi să intrăm cu nici unul din ei pe locuri eligibile, dar au intrat într-o competiţie şi acest lucru înseamnă mult, a precizat preşedintele liberal democraţilor botoşăneni Mihai Ţâbuleac. (Bianca ALBU)