Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
4140
De la 07 Ianuarie 2003
122889789

PNL vrea excluderea lui Muscă şi se mulţumeşte cu demisia lui Quintus

  • 14 August 2006, 23:00
Biroul Permanent Central al PNL a decis luni să îi retragă sprijinul politic deputatului liberal Mona Muscă şi să propună Delegaţiei Permanente excluderea ei din partid pentru că a semnat un angajament cu securitatea. Dacă în cazul Monei Muscă au fost luate cele mai drastice măsuri de sancţionare, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în privinţa preşedintelui de onoare al partidului, Mircea Ionescu Quintus, acuzat şi el că a semnat un angajament cu securitatea. Biroul Permanent Central al PNL a făcut distincţia între cei doi şi s-a mulţumit cu demisia de onoare pe care seniorul liberal a prezentat-o în şedinţa de luni, după ce Constantin Dumitrescu Ticu, membru al colegiului CNSAS a făcut noi dezvăluiri legate de dosarul lui Quintus, susţinând că a găsit în dosarele pe care el le-a cercetat 188 de note informative semnate de Quintus şi două angajamente ale acestuia păstrate pe microfilme.
În urmă cu câţiva ani, Quintus a obţinut câştig de cauză în instanţă, decizia Colegiului CNSAS cum că a făcut poliţie politică fiind invalidată de judecători, însă pe viciu de procedură, nu pe fond. Purtătorul de cuvânt al PNL, senatorul Varujan Vosganian, a precizat că partidul nu va cere excluderea lui Quintus pentru că nu poate aplica aceeaşi politică, situaţia seniorului liberal fiind total diferită de cea a Monei Muscă, întrucât el a fost o victimă a regimului comunist şi a făcut ani grei de închisoare, servind partidul liberal vreme de 70 de ani. “Gestul de onoare al domnului Mircea Ionescu Quintus ni s-a părut acoperitor. Nu putem folosi aceeaşi măsură pentru cei care au căutat avantaje semnând un angajament cu securitatea şi cei care au făcut închisoare”, a declarat Vosganian.
BPC a decis să retragă sprijinul politic pentru toţi acei demnitari care se vor dovedi că au semnat un angajament cu securitatea şi să ceară excluderea din partid. Vosganian a subliniat că nu s-a aşteptat o decizie a CNSAS în cazul Monei Muscă pntru că este evident că ea a semnat un angajament de colaborare cu structurile represive ale regimului comunist, fiind luate în calcul şi declaraţiile ei publice. Decizia de sancţionare este una politică, ce ţine de moralitatea gestului Monei Muscă, iar Colegiului CNSAS îi rămâne să clarifice dacă deputatul liberal a făcut sau nu poliţie politică, situaţie în care ea va intra şi sub incidenţa Codului Penal pentru declaraţie falsă, ca toţi acei demnitari care au ascuns colaborarea cu securitatea atunci când au fost învestiţi în funcţie.
Liberalul Marius Oprea, consilier al premierului Călin Popescu Tăriceanu pe probleme de apărare şi preşedintele Institutului pentru Studierea Crimelor Comunismului, a sugerat că, spre deosebire de Quintus, Mona Muscă a semnat un angajament cu securitatea pentru a obţine avantaje materiale sau profesionale. “În cadrul dezbaterilor din Biroul Permanent Central a contat foarte mult momentul în care Mona Muscă a semnat, respectiv la începutul anilor 70, atunci când regimul comunist se relaxase, iar securitatea racola informatorii bazându-se pe aşa-zisele convingeri patriotice ale acestora. Majoritatea informatorilor racolaţi nu erau supuşi şantajului sau presiunilor, iar semnarea unui angajament aducea avantaje materiale. Era o metodă de parvenire”, a comentat Marius Oprea, care a acuzat-o pe Muscă de “pact cu diavolul”. La rândul său, Constantin Ticu Dumitrescu afirmase, cu câteva ore mai devreme, că Muscă şi Quintus sunt egali - ambii au făcut, în opinia sa, poliţie politică, în privinţa lui Quintus fostul deţinut politic sugerând că ar fi fost vorba şi de avantaje pecuniare.
Liberalii s-au declarat nemulţumiţi şi de atitudinea de acum a Monei Muscă, care a declarat că a făcut acel angajament pentru siguranţa studenţilor străini şi pentru siguranţa naţională, repoşându-i-se că nu recunoaşte nici acum gravitatea gestului ei.“PNL nu se mai simte reprezentat de atitudinile Monei Muscă. În parlament va putea vorbi în nume propriu, ca deputat independent”, a mai spus Vosganian, adăugând însă că decizia BPC nu diminuează cu nimic meritele Monei Muscă din campania electorală. Mona Muscă îşi va pierde şi poziţia de euroobservator la Parlamentul European, surse liberale afirmând că dezvăluirile recente au avut mare ecou şi în forul de la Strasbourg, iar cei din Internaţionala Liberală contestă prezenţa sa în forul legislativ european. (NewsIn)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comentariu la comentarii (CXXXV)
(Ioan Rotundu)
Cine a tras în noi, după 22, e tot cu noi
(Baltimore – USA – 13 august 2006 Gheorghe Tanasescu)
Comunicat de presă al Jandarmeriei
Ce este mai bun şi mai rău pe lume
Locuri libere sunt, lipsesc profesorii care să le ocupe
Internetul va pătrunde în primării şi şcoli
Telefoane mobile furate din casă
Trei răniţi într-un accident rutier
Pentru că microbuzele şcolare vechi s-au stricat, se vrea altele noi
Accidentat în timp ce mergea pe drum
Adormirea Maicii Domnului
Tradiţii şi obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului
Două evenimente mondene rup gura târgului
(Bianca ALBU)
Cu ochii în patru pe serviciile subordonate Instituţiei Prefectului
Rectificare de buget salvatoare pentru Botoşani
A început descongestionarea Primăriei
O şansă pentru militarii disponibilizaţi
Aleşii locali ai PNG l-au urmat pe Ciuştea
Un incendiu a lăsat-o fără locuinţă
Festivalul Berii va trezi reclamaţii
Peşte vândut ilegal
Sarmale şi cozonaci pentru bolnavii de la Podriga
Societăţi angajate în proiecte de Mediu ţepuite chiar de stat
Numerarul este rege în Grecia
Creditele pentru nevoi personale îşi caută identitatea
De la ce banca iau un credit in valoare de 10.000 EUR
Aştept decizia CNSAS, resping decizia PNL
Mona Muscă nu va fi primită în PD
Ticu Dumitrescu i-a criticat pe informatorii Quintus şi Muscă
Pădurarii care nu prind hoţii vor fi buni de plată
Bază de date pentru poliţiştii din toată ţara
PNL – retragerea sprijinului politic pentru Mona Musca
PNL - demisia lui Quintus
Horoscop
Suntem sub puterea lui Mefisto?
Ioan Rotundu
Cum păstrau bătrânii carnea proaspătă
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog