Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Infracţiuni
Fapt divers
Editorial
Administraţie
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
13484
De la 07 Ianuarie 2003
122873551

PSD a împins TERMICA în FALIMENT

  • 29 March 2016, 23:00
Referitor la declarațiile domnilor Portariuc, Tincu și Dascălu din ultima perioadă, mă simt obligat, în calitate de fost director al societății, să dau niște răspunsuri pertinente la problemele pe care aceștia le ridică.
Domnul primar al municipiului Botoșani, aflat la final de mandat, este foarte interesat de falimentul fostei „Termica”. Să nu-și închipuie dumnealui că botoșănenii au uitat de modul dezastruos în care a fost gestionată această societate pe vremea primarului Florin Egner și a directorului Florentin Pietraru, ambii încă reprezentanți de seamnă ai PSD.
Dezmățul financiar orchestrat la societatea „Termica” de domnul Egner, confirmat atunci chiar de către Curtea de Conturi a însemnat o iarnă a anului 2003 în care botoșănenii au fost lăsați în frig și credite de aproape 10 milioane euro (la două bănci) garantate și plătite de stat.
La acestea s-au adunat dobânzi, penalități și majorări care au ajuns să însemne datorii (ale Termicii către stat) de aproape 40 milioane euro. E greu ca cineva să creadă că se mai putea salva această societate de la faliment, oricâte eforturi s-ar fi făcut.
Asta ca să înțeleagă și consilierul local PSD, Mihai Tincu, cine sunt cei care au produs dezastrul financiar de la „Termica”.
Da, domnule Tincu, ai dumneavoastră bravi colegi de partid (PDSR pe atunci) sunt vinovați, nu cei care au venit la conducere după ei și nu au mai putut salva nimic, oricât ar fi În perioada 2008-2010 activitatea societății „Termica” a reușit totuși să înregistreze profit, dacă nu luăm în considerare datoriile istorice făcute de administraa PSD.
Ovidiu Portariuc arată cu degetul spre alții, deși vinovații se află chiar alături de el, îi sunt colegi. Singura lui scuză e că în acea perioadă nu locuia la Botoșani și poate că nu știe lucrurile astea. Dar dacă nu știi, nu te pronunți. Datoria de care vorbește lichidatorul Dascălu este fundamentată eronat, pentru că acesta poate cere contravaloarea unor lucrări realizate din bani societății „Termica” și nu din banii publici primiți ca subvenție de la bugetul de stat. Sumele revendicate sunt de fapt infime în comparație cu cele vehiculate. Expertul Gheorghe Maga și secretarul Primăriei Ioan Apostu pot aduce lămuriri în acest sens (dacă cineva ar fi interesat).
Să nu uităm că în 2011, Primăria Botoșani a reușit să atragă 45 milioane de euro bani europeni, acum ajungând să fie municipiul cu cel mai modern și performant sistem de încălzire din România.
Actualul primar încearcă să inventeze povești pentru a distrage atenția publicul de la adevăratul dezastru financiar în care este acum municipiul Botoșani, după pierderea fondurilor europene pentru finanțarea lucrărilor la Parcul de agrement Cornișa și la Teatrul Mihai Eminescu – aproape 15 milioane de euro, pe care botoșanenii vor trebui sa-i plătească acum din buzunarul lor.
Ion Diaconu

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Reţeta zilei: Ciorbă ţărănească
Bancul zilei: Şi copii pot da sfaturi
Horoscopul zilei de 30.03.2016
Pocăinţa ipocrită a lui Florin Ţurcanu
Ioan Rotundu
Botoşani: Diversiunea creată de Dinu Stamate la Asociaţia nr. 11
Ioan Rotundu
Sindicatul din SCDCOC Popăuţi reclamă la prefect birocraţia celor de la ISU
birocraţie care păune în pericol vieţi umane
Accident rutier in Cehia, 4 romani au murit si alti trei au fost raniti
Miting impotriva lui Viktor Orban:
Protestatarii i-au cerut premierului ungar sa isi prezinte sursele averii
Nu putem schimba lumea, dar ne putem schimba noi
Senatorul Daniel Savu a demisionat din PSD
Propunerea controversata a unui parlamentar:
program de 10 ore/zi iar weekendul sa aiba TREI zile. Reactiile romanilor
Managerul de campanie a lui Donald Trump a fost arestat,
fiind acuzat ca a agresat un reporter
Nicolae Manolescu, despre Eugen Simion - E un tampit.
Puteti sa dati pe post chestia asta
La Varniţa, la poale de codru verde.
Dan Mihalache nu face parte din delegatia presedintelui Iohannis in SUA
Afirmatiile lui Sebastian Ghita potrivit carora presedintele Iohanis este in "pragul demisiei", o ineptie
surse din Administratia prezidentiala
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog