Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
17843
De la 07 Ianuarie 2003
122903492

Pagubă de 34 de milioane de lei la TAROM.

  • Ce a descoperit Corpul de control al premierului
  • 11 January 2018, 23:00
Compania TAROM zboară spre dezastru, iar aceasta nu este o întâmplare. Într-un raport al Corpului de control al premierului se vorbeşte despre sute de piese furate din hangare, sloturi orare de zbor cedate pe nimic, management greşit şi directori de multe ori numiţi politic cu experienţă zero în administrarea afacerilor şi în aviaţie. Astfel, TAROM are pierderi de zece milioane de euro, iar la fiecare bilet vândut compania de stat rămâne fără 18 dolari.
Furturile de la TAROM sunt la ordinea zilei, se arată în raportul Corpului de control. Anchetatorii susţin că au descoperit dispariţia a 330 de piese: de la motor auxiliar, la calculator de navigaţie până la cel de presurizare a cabinei.
Paguba oficială este de 34 milioane de lei, dar poate fi mai mare, în condiţiile în care din lipsă de piese de schimb avioanele stau la sol ori întârzie, iar pasagerii au de suferit.
Raportul Corpului de control al premierului are 177 de pagini. Un adevărat manual cu istorii şi poveşti despre cum să faci afaceri păguboase în aviaţie. Vă citesc un singur exemplu care explică multe. TAROM cheltuieşte mai mult cu circa 40 la sută pe avion în propria Divizie Tehnică decât orice altă companie din Europa. Citește și
Cursă TAROM cu probleme. O aeronavă care a plecat din Munchen nu a putut ateriza din „motive tehnice”
Raportul vorbeşte şi despre furtul mâncării ori băuturii de la bord. La finalul curselor există diferenţe între cantităţile produselor comunicate de însoţitorii de bord şi cele livrate de furnizor.
Raportul Corpului de Control: „Predarea-primirea produselor bar avion nu se efectuează la aeronavă, existând diferenţe între cantităţile evidenţiate de însoţitorii de bord şi cantităţile evidenţiate de salariaţii furnizorului.”
Deciziile celor care s-au perindat la manşa companiei au fost cel puţin neinspirate. De pildă, în 2010 au cedat un slot de aterizare şi decolare de pe Heathrow şi au acceptat altul la schimb. Rezultatul: pasagerii au pierdut conexiuni şi n-au mai zburat cu TAROM.
În plus, personalul de bord a înnoptat la Londra şi au crescut astfel cheltuielile companiei. Pierderile s-au dublat, iar în 2014 operatorul şi-a redus frecvența zborurilor.
Pierderi pe cursa Bucureşti - Heathrow:
2010 - 5.6 milioane dolari;
2011 - 6.35 milioane dolari;
2012 - 10.7 milioane de dolari;
2013 - 8.8 milioane dolari;
2014 - 3.6 milioane dolari.
Raportul menţionează şi o schemă de personal mare, neprofitabilă. De pildă, multe agenţii externe produc doar pierderi. În primul semestru din 2017, cea din Amsterdam a avut aproape 200.000 de lei pierderi, urmată de cele din Atena, Madrid şi Roma.
Pierderile Agenţiilor Externe semestrul I 2017:
Agenţia Amsterdam - 192 mii lei;
Agenţia Atena - 142 mii lei;
Agenţia Madrid - 112 mii lei;
Agenţia Roma - 149 mii lei.
Raportul Corpului de Control a descoperit că unii directori şi-au dublat nejustificat salariile care ajung şi la 15.000 de lei. Puse cap la cap, toate aceste furturi, pierderi, cheltuieli nejustificate au dus pierderile TAROM la aproape 10 milioane de euro în 2016. Avioanele zboară pe jumătate goale iar compania pierde la fiecare bilet 18 dolari.
TAROM are un nou director din decembrie anul trecut cu un mandat de 4 luni, acesta nu a comentat deocamdată rezultatele raportului corpului de control. Ministrul Transporturilor nu a anunţat ce alte măsuri ar putea să ia pentru redresarea companiei.
Raportul Corpului de control al premierului a fost trimis la DNA.
Agentia de stiri HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Originea diplomelor
Horoscopul zilei de 12.01.2018
Afacerea secreta a lui Radu Mazare:
Caelia, paradisul imobiliar al milionarilor
Politist din Iasi, cercetat pentru ca ar fi agresat sexual o minora
Carmen Dan, dupa ce premierul Mihai Tudose i-a cerut demisia:
Voi da lamuriri cat de curand
Avocatul general al Curtii Europene, in cazul cuplului gay Coman-Hamilton:
Statul roman ar fi trebuit sa permita familiei sa se stabileasca in Romania ca soti
Tudose a trimis Corpul de control la Compania de Autostrazi
pentru suspiciuni de frauda la constructia unor tronsoane de autostrada - surse
Statul nationalizeaza santierul naval din Mangalia,
blocand vanzarea pachetului majoritar de actiuni catre olandezii de la Damen
Mihai Tudose: Refuz orice dialog legat de autonomia unei parti a Romaniei.
Este o incalcare a Constitutiei
Bogdan Chireac a confirmat declaratiile lui Tudose:
Am fost martor la conversatia in care chestorul Ionita a refuzat sefia Politiei
Mihai Tudose, despre autonomia Tinutului Secuiesc:
Ziarul sarb Blic sustine ca Victor Ponta a primit cetatenie sarba.
Ponta: Am primit o calitate onorifica
Pe la curul calului şi prin faţa amantei şefului să nu treci
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog