Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
21689
De la 07 Ianuarie 2003
122907338

Părinţii angrenaţi în activităţile şcolare

  • 3 February 2006, 23:00
În cursul după-amiezei de joi, doi februarie, cadrele didactice de la Şcoala Specială au lansat un program dedicat părinţilor elevilor din unitate. Având în vedere că elevii unităţii au un comportament educativ special (CES) responsabilii didactici vor să pună bazele unei colaborări mai strânse şi eficiente cu părinţii acestora. În cadrul programului "Educaţia părinţilor" s-au prezentat echipele de profesori - psihopedagogi pe ateliere. Prezentarea proiectului a fost făcută de Răileanu Aurel, directorul unităţii şi Anica Huţanu, consilier educativ. La lansare pe lângă cadrele didactice şi părinţi elevilor au participat şi Marcela Lozneanu, vicepreşedinta Consiliului Judeţean, Daniela Biolan, inspector şcolar general adjunct şi Georgeta Vasiliu inspector şcolar ambele din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ). "Şcoala specială, pentru a fi eficientă, are nevoie de sprijinul conştient şi de implicarea tuturor factorilor cu un rol educativ în formarea elevilor cu CES. Cadrele didactice din şcoala noastră trebuie să colaboreze cu psihopedagogii şcolii, cu familia, să acţioneze pentru a face din ea şi din ceilalţi care substituie rolul familiei, un aliat care s-o sprijine în munca de educaţie. Şcoala, pentru a fi eficientă, are nevoie de o implicare mai profundă a părinţilor, de un sprijin atât cât se poate, în tot ce întreprind cadrele didactice", a declarat Anica Huţanu. Scopul acestui proiect este acela de schimbare a opticii părinţilor, asistenţilor maternali şi a instructorilor de educaţie în ceea ce priveşte relaţia părinte - copil cu cerinţe educative speciale - şcoală. Primul curs este cel cu părinţii cu tema "Acordarea atenţiei" a căror coordonatori sunt un institutor şi al Lilianei Mocanu, psihopedagog. Părinţii cuprinşi în programele unităţii didactice sunt din categorii diferite şi a căror elevi sunt din clase atât din ciclul primar cât şi din cel liceal şi a şcolii de arte şi meserii. "În cadrul numeroaselor atribuţii pe care le are un cadru didactic, educator, este şi cea legată de modul în care se colaborează cu familia elevilor, în cazul în care aceasta există, iar în cazul acestei unităţi şi cu reprezentanţii instituţiilor statului", a declarat Marcela Lozneanu. În cadrul aceleaşi prezentări a fost făcut şi un bilanţ al activităţilor ecologice desfăşurate în anul şcolar 2004 - 2005. Ca o continuare a activităţii de anul trecut, în acest an scopul fundamental este menţinerea steagului verde, implicarea unui număr cât mai mare de elevi CES în înţelegerea conştientă şi aplicarea normelor şi regulilor de protecţie a mediului înconjurător, precum şi folosirea acestora în terapia ocupaţională a copiilor. (Petronela MELENCIUC)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Proiectul Nabucco - un proiect important pentru Austria şi România
Un român consumă lunar 3,3 kilograme carne şi 9,9 kilograme pâine
Proprietarii privaţi de păduri sunt obligaţi să încheie contracte de pază
Gheaţă descoperită pe suprafaţa cometei Tempel 1
Delegaţia suedeză la CM de fotbal, invitată la bordel
A mâncat 26 de sandvişuri cu brânză în doar 10 minute
Sorin Oprescu refuză să revină la conducerea Spitalului Elias
Taxa aferentă BI nu se mai plăteşte la Trezorerie
Copil bătut de concubinul mamei
Taximetriştii intră în legalitate doar împinşi de la spate
Pagubă de 17000 RON la o cooperativă de credit din judeţ
Violator trimis în judecată
Furt de lemne depistat prin tehnologii moderne
Vacanţă pentru elevi
Bilete mai puţine prin CJP
Instalaţii monitorizate pe perioada iernii
Biblioteca din Dorohoi va fi reabilitată
Mandate poştele pentru plata indemnizaţiei
Donatori de sânge cu sifilis
Accidentat pentru că era prea beat să se ferească de maşină
Proteze refuzate în decembrie, dorite din nou în ianuarie
Cerere mare pentru posturile libere Agenţiei de Plăţi
România va trebui să stea zece ani în UE pentru a ajunge cel puţin la bunăstare
Minorităţile naţionale au drepturi şi obligaţii faţă de statul în care trăiesc
Adrian Năstase spune că sunt continuate atacurile la adresa liderilor PSD
Propunerea ucraineană privind exploatarea în comun a platoului continental al Mării Negre
Limitele minime şi maxime ale salariilor de bază pentru funcţiile de conducere din unităţile sanitare
Vicepreşedinţii PSD vor coordona activitatea unor 'ministere din umbră'
Termica şi-a propus modernizarea reţelelor
Horoscop
Moşia „dalmaţienilor” şi tabăra şacalilor
Posturi ce trebuiau scoase la concurs au fost blocate
Dan Andraşcu şi-a spălat penal obrazul
Ciuştea se ceartă cu comentatorii Jurnalului
Centrul de Creaţie caută noi talente în judeţ
Avertizare meteorologică
Bărbat spânzurat în propria baie
Câmpanu acuză campania de discreditare a sa de PSD
Ecourile bugetului persistă
Medicii de familie îşi vânează pacienţii
Întâlnire parlamentară cu liderii sindicali
Liberalii botoşăneni se eschivează să răspundă la fel
Botoşănencele şi agricultura din Occident
Asistenţii medicali vor putea avea statut de funcţionar public
Botoşănenii îşi cunosc drepturile de consumatori
CJ va avea în această lună două şedinţe
Cupoanele pentru energie termică au ajuns ieri
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog