Doar trei parlamentari botoşăneni au răspuns pozitiv iniţiativei senatorului pedelist, Mihai Ţâbuleac de a participa la o dezbatere pe tema colegiilor uninominale. Pe lângă deputaţii PSD, Doina Dreţcanu şi Costică Macaleţi, senatorul PC, Gavrilă Vasilescu şi senatorul PD-L, Mihai Ţâbuleac, au mai fost prezenţi prefectul Gheorghe Sorescu, care a găzduit întrunirea, şeful Direcţiei Judeţene de Statistică, Dan Bacinschi, cât şi preşedintele CJ Botoşani, Constantin Conţac şi subalternul său, Dorin Ciuştea.
Participanţii s-au întrunit în vederea împărţirii colegiilor uninominale pe zone pentru judeţul Botoşani. Atât senatorul Vasilescu, cât şi preşedintele Constantin Conţac au venit cu variantele de delimitare a colegiilor pe care le-au considerat cele mai potrivite. ,,Sperăm să primim clarificări de la comisia centrală în ceea ce priveşte circumscripţiile, dacă ele se respectă la nivel naţional cu numărul de parlamentari sau dacă acest număr de parlamentari la nivel naţional se reglează după numărul de circumscripţii transformate în colegii, acestea adunate să dea numărul de parlamentari. Acceptăm orice variantă bună dacă aceasta va fi aprobată de comisie, a declarat Conţac.
La rândul său, senatorul Gavrilă Vasilescu a precizat că în mod normal municipiul Botoşani ar trebui să aibă un colegiu pentru senatori şi două pentru deputaţi, şi două colegii pentru senatori şi patru colegii pentru deputaţi repartizate pe judeţ. Potrivit legii, este vorba de constituirea a şase colegii pentru deputaţi pe tot judeţul, însă parlamentarii au declarat că doresc şapte colegii pentru deputaţi. După lege ar fi şase colegii pentru deputaţi, dar se vor şapte şi în acest sens vom face o adresă la Autoritatea Electorală pentru a avea nişte lămuriri. Şi Statistica va face două variante de împărţire, una cu şase colegii şi una cu şapte, a precizat prefectul Gheorghe Sorescu.
În urma acestei întâlniri, participanţii au decis o continuitate a acestei iniţiative. În sensul nu doar de a trimite o adresă Autorităţii Electorale pentru a aduce lămuriri cu privire la numărul de colegii uninominale ce vor fi în judeţ, ci şi de a se reîntâlni miercurea următoare pentru noi discuţii. (Eliza Sofian)