În revista săptămânală „Formula AS”, nr. 815 din 12 – 19 aprilie 2008, ziaristul Ion Longin Popescu semnează reportajul intitulat „Un jurnalist în « capitala lumii »”, în care consemnează şi câteva din legendele care circulă pe seama preşedintelui Rusiei, Emil Putin. Jurnalistul rus Viaceslav Samoşkin, cu care ziaristul româna s-a întâlnit la summit-ul NATO de la Bucureşti, i-a povestit românului legenda cea mai interesantă. Se spune că stră-străbunicul lui Putin (un nume care nu figurează în „Balşaia enciclopedia”, deci nu are nici o semnificaţie în limba rusă) a fost român din Basarabia şi se numea Vladimir Putină. Moldoveanu Putină a făcut parte din corpul celor 400 de soldaţi care-l păzeau pe Dimitrie Cantemir. În urma bătăliei de la Stănileşti pe Prut, din 1711, Cantemir a fost învins de turci, deşi era aliat cu ruşii. Ţarul Petru cel Mare la salvat pe Cantemir din mâna turcilor şi l-a primit la Moscova. Acelaşi ţar l-a decorat pe subofiţerul Putină, pentru loialitatea sa.
Potrivit tradiţiei ruseşti, toţi urmaşii pe linie paternă ai acestuia, născuţi primii, au fost botezaţi Vladimir. De atunci, un lung şir de „Vladimir Vladimirovici” a urmat arborele genealogic al preşedintelui Rusiei, însuşi numele său fiind Vladimir Vladimirovici. Se mai acreditează faptul că un alt Vladimir Vladimirovici Putină, bunic al lui Putin, ar fi fost bucătarul favorit al lui Stalin.
Să ne reamintim concluzia din conferinţa de presă, cu care Putin i-a înduioşat pe mulţi:
„Noi, ruşii, ne-am retras toate trupele din Europa. Şi ce am primit în schimb? O bază americană în România şi una în Bulgaria. După opt ani în care am condus Rusia spre modernizare, iată, mă las la vatră…”
Nu putem comenta nimic, nu avem ce comenta!
(Redacţia)