Începutul de an nu prea a adus bucurie şi zâmbete pe chipul pensionarilor botoşăneni. Dacă cea mai mare dintre ei nu au fost dezamăgiţi că în urma recalculării nu au primit pensii mai mari, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în urma indexării punctului de pensie. Gheorghe Livadaru, director executiv la Casa Judeţeană de Pensii (CJP), a precizat că obişnuiţi cu "tradiţionala" indexare, aflând, încă de la sfârşitul anului trecut, de majorarea valorii punctului de pensie cu 9,3%, pensionarii aşteptau, cu toţii, o creştere corespunzătoare a pensiei. Odată încasate pensiile pe luna ianuarie nelămuririle nu au întârziat să apară. "Aşa cum deja se cunoaşte, legea a introdus o nouă formulă de calcul a pensiei, bazată pe sistemul punctelor de pensie. S-a asigurat astfel legătura directă dintre cuantumul pensiei şi contribuţiei achitate la sistemul de pensii pe întreaga perioadă activă a persoanei. În cazul în care în urma recalculării punctajul mediu anual recalculat a fost diminuat semnificativ prin majorarea acestui punctaj cu 9,3% se obţine, în continuare, un cuantum al pensiei inferior celui aflat în plată. În acest caz nu se va înregistra nici o creştere până când punctajele medii anuale, assfel majorate, înmulţite cu valoarea punctului de pensie va determina un cuantum egal sau mai mic cu cel aflat în parte", a declarat directorul executiv al CJP. Gheorghe Livadaru a adăugat că cea mai mare parte a nemulţumirilor înregistrate la CJP sunt din partea botoşănenilor care sunt nemulţumiţi că nu au primit bani mai mulţi în ianuarie. Din cele 20 de scrisori zilnice, 15 dintre ele conţin nemulţumiri ale pensionarilor. Prin recalcularea tuturor pensiilor stabilite potrivit legislaţiei anterioare, aplicându-se acestora aceleaşi principii şi aceeaşi formulă legală, s-a realizat o aşezare pe baze echitabile a tuturor pensiilor existente în sistem. (Petronela MELENCIUC)