Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
22289
De la 07 Ianuarie 2003
122882356

Persoanele care petrec mult timp în faţa computerului sunt predispuse la tromboză

  • 16 April 2006, 23:00
Persoanele care petrec foarte mult timp în faţa computerului sunt predispuse la tromboză, boală provocată de astuparea unui vas sangvin cu un cheag de sânge, relatează agenţia de presă ANI, consultată de Rompres. Pericolul dezvoltării acestei afecţiuni la cei care obişnuiesc să se deplaseze des cu avionul, privaţi ore întregi de orice tip de activitate fizică, este bine cunoscut. Acum, experţi medicali avertizează că statul pe timp îndelungat în faţa computerului poate avea aceleaşi efecte. Dr. Beverley Hunt, specialist în cadrul spitalelor Guys şi St Thomas din Londra, a precizat că cele mai predispuse persoane la tromboză sunt cele care lucrează foarte mult la birou, iar apoi petrec seara uitându-se la televizor. Tromboza are loc în special în vasele de sânge din picioare, ea producându-se atunci când circulaţia sanguină este restricţionată, aşa cum se întâmplă, de pildă, atunci când muşchii femurali sunt presaţi de un scaun. Cel mai mare pericol este atunci când cheagul se desprinde, în momentul reluării circulaţiei, de locul în care s-a format. În astfel de cazuri, cheagul se poate deplasa în plămâni sau în inimă, cauzând moartea. Specialistul britanic recomandă celor care au programe lungi de lucru la birou să facă pauze dese, pentru a facilita o circulaţie sanguină cât mai bună.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Becali a decretat: Nici o şedinţă a PNG fără crucifix
Pentru mine, Tăriceanu, ca politician, este un gândac
Becali se vrea premierul României
Ministerul Finanţelor va verifica atribuirea contractelor de achiziţie publică
MAE va înfiinţa noi consulate în ţările vecine României
624 de persoane evacuate şi 500 de case afectate de inundaţii în zonele dunărene
Consilierul prezidenţial Octavian Belu sprijină proiectul „Educaţia prin sport”
Firmele interesate au fost acceptate în Incubator
Concurs automobilistic încununat de succes
Catolicii botoşăneni au celebrat Sfintele Paşte
Spectacol de Florii
Un nou proces deschis de LSI
Torţionar supărat pe CJ şi Iliescu
Elevii sunt învăţaţi să iubească natura
PSD poate câştiga alegerile în 2012
Brancardieri comunitari
Lovit cu o bardă în cap pentru un gard
Horoscop
Comentariu la comentarii (LXIV)
Fenomenul Becali
Ioan Rotundu
Seminarul ghiogarilor
Elev agresat de părintele unui coleg
Păduri nepăzite din cauza încăpăţânării proprietarilor
Tinerii democraţi botoşăneni animaţi de Ziua curăţeniei
Conţac vrea să se alăture luptei cu evaziunea fiscală
Conservatorii prind aripi cu propunerea TVA-ului
Agenţii de poliţie au depus jurământul
Marş spre baraj
Social democraţii au trecut de partea lui Iliescu
Municipiul Botoşani trebuie să colecteze 900 tone de DEEE
ISU are nevoie de peste 150 de oameni
Bani pentru refacerea terenurilor degradate pierduţi
Îşi iau concediu fără plată şi pleacă la muncă în străinătate
Mediul familial este factorul favorizant al delincvenţei juvenile
Doar trei înscrişi la examenul pentru funcţia de procuror
Evaluarea luptei antidrog
Obiceiul stropitului adoptat de mai toate comunităţile etnice
Un cineast canadian probează realitatea Exodului biblic
Oraşul Corleone redenumeşte o stradă pentru a celebra arestarea şefului Mafiei
Pisica... erou
Bancpost a implementat soluţiile de comunicaţii unificate Cisco
Din 22 aprilie, japonezii vor putea s㠄adulmece” filmele
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog