Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
3739
De la 07 Ianuarie 2003
123137479
pnl

Pesediştii botoşăneni şi-au stabilit propunerile de subprefecţi

  • 16 January 2009, 23:00
Pesediştii botoşăneni au trimis deja propunerile pentru scaunele de subprefecţi la conducerea centrală din Bucureşti. Cele două propuneri au fost votate în cadrul Biroului Permanent, după cum spune senatorul Gheorghe Marcu. Este vorba de Viorica Afrăsinei, fost parlamentar în mai multe rânduri, actualmente preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD şi trezorierul Organizaţiei Judeţene a PSD Botoşani, Vasile Halasanu. „Potrivit protocolului de alianţă, cele două funcţii de subprefecţi revin PSD, iar de prefect PD-L. Cei doi propuşi au susţinerea politică a organizaţiei. Cele două funcţii urmează fireşte să fie scoase la concurs”, a spus Gheorghe Marcu, specificând că are în vedere să susţină o modificare a legii înalţilor funcţionari publici. „Nu sunt de acord cu această lege. Voi propune amendarea acestei legi, astfel încât prefectul şi subprefecţii să fie oameni politici. Să fie desemnaţi prefectul şi subprefectul şi să nu se mai facă un concurs, bineînţeles la nivel de înalţi funcţionari publici”, a mai adăugat senatorul social democrat. (Eliza Sofian)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Ion Raţiu, sau distincţia omului care sfinţeşte locul
Populaţia României a mai scăzut puţin în noiembrie
Divergenţe între conducerea AJOFM şi constructorul Ascon
Etapa a doua a campaniei de vaccinare a fetiţelor
A crescut salariul minim pe economie
Calificare şi după gratii!
Ţiprigan îşi depăşeşte atribuţiile de lider sindical
Ministrul Educaţie nu a cerut părinţilor să păzească şcolile
Continua meciul Rusia – Ucraina în privinţa tranzitului gazului rusesc spre Europa
Poetul basarabean Grigore Vieru grav rănit într-un accident rutier
Botoşănenii ştiu să facă propuneri legislative viabile
Cu ochii pe Ţâbuleac
Primarul Flutur a mai adăugat un an la „buchetul” vieţii
Avem încă un candidat pe urmele lui Costel Busuioc – Costel Ursu
Micii întreprinzători români din Kitchener s-au întâlnit la început de an
Ioane, de ce eşti trist?
Salut, flăcăi! Mă cheamă Miţa!
Păcală în satul lui
Horoscop
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog