O întâlnire cu aură enigmatică
S-o spunem pe şleau: opinia publică de pe ambele maluri ale Prutului a făcut ochi mari la vestea că Traian Băsescu l-a primit cordial la Cotroceni pe Vlad Filat, lăudându-l cu generozitate pentru prestaţia-i politică. Şi de bună seamă, întâlnirea de acum o săptămână n-avea cum să nu surprindă.
Cetăţenii celor două state aveau motive, desigur, să ridice sprâncenele în condiţiile în care preşedintele României părea încă supărat pe Iurie Leancă, prim-ministru al Republicii Moldova şi coleg de partid cu Vlad Filat. Şeful Guvernului de la Chişinău la finele anului trecut, dacă vă amintiţi, s-a arătat deranjat de proiectul unionist al şefului statului român, lăsând să se întrevadă că acesta ar da apă la moară comuniştilor.
Nu e de mirare, deci, că în ciuda atmosferei de amiciţie în care s-a derulat, dar şi a faptului că a durat nu mai puţin de două ore, întrevederea preşedintelui României cu liderul liberal-democraţilor din Republica Moldova a rămas învăluită într-o aură enigmatică. Semnele de întrebare pe care le-a ridicat, după cum era de aşteptat, au dat frâu liber multiplelor speculaţii.
Majoritatea comentatorilor au văzut îndărătul întâlnirii Băsescu-Filat un interes preponderent electoral. Se pare că preşedintele român are nevoie de sprijinul celui mai mare partid proeuropean din Republica Moldova la europarlamentare, iar PLDM, la rândul său, ar dori să aibă de partea sa în alegerile legislative de la sfârşitul anului electoratul pro-Băsescu, destul de numeros în stânga Prutului. Până la un punct, toate aceste opinii sunt pertinente.
Există, bineînţeles, destule motive electorale ca Băsescu şi Filat să-şi dea mâna. Atâta doar că şi acum câteva luni, când au apărut primele nepotriviri de poziţii între şeful Guvernului de la Chişinău, pe de o parte, şi şeful statului român, pe de alta, nevoia unei cooperări strânse între ei nu era mai mică decât astăzi.
Că să înţelegem ce s-a întâmplat cu adevărat, trebuie să avem în vedere două lucruri. Primul se referă la istoricul relaţiei lui Filat cu Băsescu. Cel de-al doilea este legat de noul concurs de circumstanţe politice internaţionale, creat în urma crizei ucrainene. Să le luăm pe rând.
O relaţie egală cu toată clasa politică românească
În primul rând, Vlad Filat n-a trebuit să se împace cu Traian Băsescu, după cum poate cred unii, întrucât aceştia nu s-au certat cu adevărat niciodată. Legăturile dintre ei în ultimii cinci ani n-au avut de suferit semnificativ nici măcar după instalarea Uniunii Social-Liberale la guvernare.
Deşi liderul liberal-democrat de la Chişinău, care era atunci prim-ministru, a început să coopereze perfect cu noul său omolog de la Bucureşti, Victor Ponta, acest fapt n-a afectat deloc relaţiile cu preşedintele României. Din contra. Ele au cunoscut chiar o evoluţie pozitivă.
În momentul în care s-au iscat nişte neînţelegeri între Leancă şi Băsescu, Vlad Filat a reacţionat prompt, încercând să atenueze asperităţile. În postările sale de pe reţelele de socializare, dar şi în declaraţiile pentru presă, el a subliniat, ori ce câte ori a avut ocazia, meritele imense pe care le are şeful statului român faţă de Republica Moldova, în speţă pentru parcursul ei european.
Şi încă un detaliu. Băsescu şi consilierii săi au aruncat în câteva rânduri săgeţi înspre Leancă. Niciodată însă înspre Filat. Fostul premier moldovean încerca din răsputeri să evite implicarea Republicii Moldova în bătăliile electorale de la Bucureşti, evitând partizanatul şi căutând să menţină un parteneriat strategic cu toate forţele politice semnificative din România.
În treacăt fie spus, şi Iurie Leancă a avut grijă să dreagă busuiocul. Tocmai de aceea, recent premierul a legat toate speranţele europene ale Republicii Moldova de România care în anul 2019 va deţine preşedinţia UE.
Un nou an 1918, dar cu soluţii variate
În cel de-al doilea rând, aşa cum arătam mai sus, noua conjunctură internaţională obligă la ora actuală Chişinăul şi Bucureştiul să facă abstracţie de culorile politice şi interesele de partid pentru a răspunde marii ameninţări ruseşti. Dacă Moscova nu va fi oprită, există riscul revenirii imperiului resovietizat la Nistru şi gurile Dunării. Doamne fereşte!
România se situează clar pe aliniamentele euroatlantice, iar Băsescu este arhicunoscut pentru fermitatea sa faţă de Rusia. Concomitent, pentru Filat, prin participarea sa la protestele de la Kiev, Euro-Maidanul a devenit şi o cauză politică personală, nu doar una generală. Acestea-s punctele nodale care-i leagă pe liderii de la Chişinău şi Bucureşti, îndemnându-i să acţioneze cot la cot.
Undeva a exagerat Leancă de teama alegerilor. Pe ici-pe colo a replicat la nervi Băsescu. Toate acestea nu mai contează în condiţiile în care pe spirala timpului revine anul 1918.
Asemănările dintre situaţia de azi şi cea de la finele primului Război Mondial sunt în multe privinţe izbitoare. Şi atunci, şi acum se risipeşte frontul ucrainean. Atâta doar că Basarabia are de data aceasta mai multe soluţii, iar România destui aliaţi europeni potenţi.
În aceste împrejurări, şansele Republicii Moldova de a se refugia de tăvălugul moscalilor sub umbrela UE creşte pe zi ce trece. Dar pentru a face faţă situaţiei, e nevoie de un efort conjugat al celor două state româneşti.
Astfel, primirea lui Filat la Cotroceni marchează de fapt o schimbare de paradigmă. De acum încolo, Băsescu, Ponta sau Crin Antonescu nu mai joacă pe cont propriu când vine vorba de Chişinău. Întreaga clasă politică de la Bucureşti se aliază pentru a pune Republica Moldova la adăpost de pericolul rusesc.
Apărarea conaţionalilor din teritoriul din stânga Prutului de o nouă resovietizare este adevăratul proiect de ţară al României. Ce formă va lua el? Integrarea rapidă în UE? Aderarea simultană la NATO? Unirea celor două state româneşti? Asta deocamdată nu ştim. Răspunsul ni-l va da timpul apropiat care dă năvală peste noi.
Vocea Basarabiei
avem bani pentru pensii şi salarii 
