Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
16836
De la 07 Ianuarie 2003
122902485

Poliţist implicat într-un accident autor

  • 15 February 2013, 23:00
Un poliţist a fost implicat într-o tamponare vineri după amiază, în parcarea hipermarket-ului Kaufland. Poliţistul botoşănean conducea un autoturism marca Fiat, în maşină cu el aflându-se şi mama sa, şi la un moment dat a intrat în coliziune cu alt autoturism, în parcare.
În urma impactului ambele autoturisme au fost avariate uşor, mama poliţistului aflată pe locul din dreapta speriindu-se, fiind chemată o ambulanţă. Femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale, nu a fost rănită, intrând în şoc doar din cauza sperieturii.
La locul accidentului a venit şi un echipaj de la rutieră, ce a stabilit că nici unul dintre cei doi şoferi nu se aflau sub influenţa alcoolului. Pentru că este vorba doar de o tamponare cei doi şoferi au fost trimişi să-şi rezolve situaţia la compania de asigurări. (Adrian Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Rusia: Ploaie de meteoriţi în Urali
peste 250 de persoane rănite şi pagube în şase oraşe din regiune
Năstase nu şi-a vândut ţara, Năstase a fost condamnat pentru o găinărie
Horoscop
Gastronomie: Friptură de vită la grătar
Bancul zilei: Ciocolata buclucaşă
Proiectul “Republica Moldova” a eşuat – avem nevoie de unirea cu România
As vrea să fim şi noi o dată reprezentaţi de un domn
aveam momente când Gigi Becali mi se părea mai bun decât Crin Antonescu
Elevii pot să nu frecventeze orele de religie, la solicitarea scrisă a părinţilor
fiecare şcoală decide ce fac copiii care nu merg la religie
Depistaţi de poliţiştii locali furând
Mercedes Benz cu numere false oprit la frontieră
Amenzi la casele de schimb valutar
Un ginecolog şi un oftalmolog se bat pe un post de director medical
Botoşani: Dispar DSP şi ai CJAS. Reduceri de posturi la ANAF, Garda financiară, Vamă
CJ: Gianina Pintilii vrea şef la Serviciul Investiţii
Bancul zilei: Banc vechi la vreme nouă
Dorohoianul „glumeţ” nu s-a mai aruncat de la etaj
Dolineaschi vrea ca ANAF să rezolve problema vămii Racovăţ
Infractoarea botoşăneană va fi extrădată în Belgia
Spaţiul Schengen va închide vama Rădăuţi Prut
Boschetar trimis în judecată în stare de arest
Abramburica vine iar la Botoşani
Deputatul Roman se luptă ca Botoşanii să nu piardă finanţarea de 100 milioane euro
Încarcerată pe nedrept, eliberată, Vasiolica Iacob continuă să fie umilită
45 de ani de la înfiinţarea Centrului Militar Botoşani
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog