Până nu demult, pentru a deveni asiguraţi de sănătate, cei care în ultimii cinci ani nu au plătit nimic la sistemul social al asigurărilor erau obligaţi să achite contribuţia pe 5 ani în urmă, dar şi penalităţi, dobânzi la sumele respective.
În total, se ajungea la peste 2.000 de lei. Acum este un câştig, spun medicii, pentru că suma mare pe care trebuiau să o achite cei care doreau să devină asiguraţi de sănătate era o piedică importantă în obţinerea acestui statut.
De regulă, cei care nu plătesc asigurările de sănătate sunt cu venituri modeste. Ca să devină asiguraţi, unii au nevoie de un credit la bancă. Şi asta numai pentru că penalităţile sunt foarte mari pe ultimii cinci ani. Casele judeţene de asigurări de sănătate obligau oamenii ca, în situaţia neplăţii contribuţiilor de asigurare, să plătească retroactiv pe o perioadă de până la 5 ani datoria cumulată, dobânzi aferente şi penalităţi de întârziere, a declarat medicul Laurenţiu Varnea.
Modificarea legislativă aduce ca noutate renunţarea la penalităţile pentru neplata în ultimii cinci ani a contribuţiei la fondul asigurărilor de sănătate, ceea ce reduce cu câteva zeci de procente suma plătită pentru dobândirea asigurării. În schimb, asiguratul va plăti penalităţi de acum înainte, în cazul în care va acumula luni sau ani de neplată la fondul sănătăţii, penalităţile fiind de 5% pe lună. (Doina Marcu) (Doina Marcu)