Povestea lui Moş Crăciun începe demult, în negura timpurilor şi pare să existe de când lumea. Ea este legată da figura Sfântului Nicolae şi de alte figuri din folclorul diverselor popoare. Probabil cea mai cunoscută poveste care îl are ca personaj principal pe Moş Crăciun este aceea că el vine de undeva, din nordul îndepărtat, dintr-un ţinut acoperit de zăpezi veşnice. Aici, încă din timpul anului, Moşul îşi face o listă cu copii cuminţi şi cu cei mai puţin cuminţi, cărora, cu ajutorul elfilor, le pregăteşte jucării şi dulciuri. Când toate aceste sunt pregătite în saci, Moşul vine pe sania sa trasă de reni şi lasă pe coş darurile potrivite pentru fiecare dintre micuţi.
Prima figură de care se leagă imaginea lui Moş Crăciun este aceea a sfântului Nicolae din Myra. El a trăit în secolul al IV-lea şi era episcopul Myrei din provincia Anatolia Bizantină, care astăzi se află în Turcia. Acest episcop era renumit pentru darurile generoase pe care le făcea celor sărmani, dar mai ales fecioarelor sărace, pentru a le asigura o viaţă decentă, departe de viciu. La început, Moş Crăciun era portretizat purtând haine de episcop, însă în vremurile moderne, el a căpătate imaginea unui bătrânel rotofei, jovial, îmbrăcat în haine roşii, cu cizme şi curea din piele, barbă albă şi obraji rumeni.
O altă paralelă care s-a făcut de-a lungul vremii faţă de originea lui Moş Crăciun a fost aceea cu zeul germanic Odin, specific perioadei precreşrine a acestor popoare. Povestea lui spunea că el călăreşte un cal fantastic cu opt picioare, şi este aşteptat de copii care îşi umplu ghetuţele şi zahăr pentru acest cat şi le lasă în preajma sobelor. În schimb, pentru generozitatea lor, Odin le dăruieşte copiilor dulciuri şi jucării.
În ceea ce ne priveşte pe noi românii, acum 20-30 de ani îl aşteptam pe cel pe care mai marii comunişti ai ţării îl numeau, din nu ştiu ce motive, Moş Gerilă. Probabil că originea numele său se regăsea şi în frigul din casele noastre. Îmi amintesc că darurile d sale erau sărace şi erau aproape de fiecare dată însoţite de portocale, cere deveniseră sinonime, pentru noi, cel puţin cu imaginea Crăciunului. Din fericre, Moş Crăciun aşa cum îl ştia multă lume, a revenit după 1989 şi le noi, chiar dace este însoţit de toate atributele şi speculaţiile de ordin comercial care duc tradiţia până la extrem.
Probabil că, pe alocuri, există o tendinţă de exagerare a acestui eveniment, atât vreme cât în fiecare an apar lucruri noi, care umblu rafturile magazinelor, în aşteptarea cumpărători despre care se ştie că, de sărbători, nu stau prea mult pe gânduri. Indiferent de unde vine şi cu ce figură a trecutului se identifică, Moş Crăciun rămâne un simbol, un reper şi o imagine de neuitat a copilăriei fiecăruia dintre noi. Chiar mai mult, el este, într-o anumită măsură, întruchiparea inocenţei copiilor, atâta vreme cât ei cred în existenţa sa, iar momentul în care, într-un fel sau altul, aflăm că este doar o poveste, ne rămâne întipărit în minte ca un reper al maturizării.