Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
6362
De la 07 Ianuarie 2003
122578301

Primăria Darabani a încasat prima sancţiune de la CJM

  • 13 January 2006, 23:00
Săptămâna aceasta comisarii Gărzii de Mediu Botoşani au aplicat primele două sancţiuni din 2006, în valoare totală de 20 milioane lei vechi. Prima neregulă constatată, care şi-a meritat amenda, a fost găsită la Darabani. “Săptămâna aceasta în urma neregulilor constatate în timpul controalelor s-au aplicat două sancţiuni în valoare totală de 20 de milioane. Prima amendă, de 15 milioane lei vechi, a fost aplicată miercuri, 11 ianuarie, Primăriei Darabani iar a doua amendă, de cinci milioane lei vechi, a fost încasată joi, 12 ianuarie, de SC Danimed”, a declarat dr. Rodica Zelincă, comisar şef în cadrul Comisariatului Judeţean de Mediu (CJM) Botoşani. Primăria Darabani a fost sancţionată pentru nerealizarea măsurilor privind obligaţiile de a bilanţurilor I şi II la platforma de deşeuri nepericuloase, lucru pe care trebuia să-l realizeze până la data de 31 decembrie 2005. “Cea de-a doua sancţiune a fost aplicată firmei producătoare de ambalaje din carton pentru că nu deţinea autorizaţie de mediu”, a mai adăugat comisarul şef al Gărzii de Mediu Botoşani. (Carmen IACOB)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Conspiraţia mafiotă a directorilor de la Spitalul de copii
Seminarist internat în spital în urma unei bătăi
Cadrele didactice vor primi banii câştigaţi în instanţă
Acţiunile sindicale nu trebuie amânate pentru vară
Alianţa îl trage de urechi pe Conţac
Alianţa a început evaluarea instituţiilor
S-a lansat culegerea „Sunt ziua în care s-a născut poetul”
Planurile peremiştilor pentru acest an
Filiala judeţeană a PNL Botoşani are site
Aglomeraţie pe holul Policlinicii Spitalului Judeţean din cauza lipsei insulinei
Negocierea spaţiului CJ - Prefectură rămâne valabilă
Suplimentări de personal la CJP
OJPC şi-a făcut planuri pentru 2006
* Comunele vor fi purecate de două ori
În 2005 cifra de afaceri a scăzut
Minorii de la PMS Botoşani în vizită la Ipoteşti
De la 1 ianuarie la Tribunalul Botoşani încă doi magistraţi s-au pensionat
În aprilie va debuta proiectul de informatizare a instanţelor
Când moldovenii sărbătoresc, la frontieră scade numărul actelor ilegale
Bătut de frate şi prietenii de pahar
Băieţel accidentat pe trecerea de pietoni
Peste 900 de pachete de ţigări abandonate lângă frontieră
Inspecţie la limba şi literatura română
Autorităţile – puse în priză de virusul gripei aviare
Bărbat carbonizat în propria casă
Şeful de post care s-a încurcat cu o adolescentă a fost demis
Preşedintele CJ vrea drumuri asfaltate
BEI va contribui la realizarea a trei proiecte de infrastructură
Măsuri speciale de monitorizare a gripei aviare
J.K. Rowling, celebra autoare a cărţilor cu Harry Potter, va veni la Bucureşti săptămâna viitoare
România ar putea deveni o ţară de tranzit şi chiar de destinaţie pentru migraţia ilegală
Reforma românească în domeniul protecţiei copilului poate servi ca model pentru alte ţări europene
Mihai Eminescu, omagiat de Ministerul Administraţiei şi Internelor
Calendar de modă pentru ajutorarea refugiaţilor
Comandantul Spitalului Militar din Piteşti, trimis în judecată pentru luare de mită
Procurorii anticorupţie au extins cercetările în dosarul "Zambaccian"
Banca Mondială alocă primul împrumut destinat combaterii gripei aviare
Premierul Tăriceanu a primit cadou de ziua lui un tort în formă de Ferrari
Activităţi comune româno-americane pentru gospodărirea resurselor de apă
Bontaş susţinută unanim de liberali
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog