După ce comisarii Gărzii de Mediu Botoşani au luat la purecat timp de mai bine de o săptămână agenţii economici care nu se conformează la capitolul salubritate, a venit şi rândul primăriilor. În urma verificărilor făcute în judeţ, verificări ce ţin de curăţenie, s-au numărat o serie de nereguli, o parte dintre acestea fiind constatate şi la primăria Ripiceni. “Primăria Ripiceni a fost amendată cu 500 RON pentru neluarea măsurilor de supraveghere a stării de salubritate la nivelul localităţii Ripiceni şi abandonarea de deşeuri menajere şi asimilabile cu menajere în locuri nepermise”, a declarat Rodica Zelincă, comisar şef în cadrul Comisariatului Judeţean de Mediu Botoşani. Aceasta a mai precizat că primăria în cauză a mai fost sancţionată şi în 2005 tot din motive asemănătoare. De menţionat este faptul că dispoziţia cu privire la curăţenie a fost întărită şi prin ordinul prefectului de Botoşani, Cristian Roman, din data de 20 martie 2006. “Ordinul Prefectului are ca deviză “Împreună pentru un mediu mai curat”. Aici specifică obligaţia permanentă a tuturor administraţiilor publice locale, agenţilor economici, instituţiilor publice, persoanelor fizice – de a asigura buna gospodărire, menţinerea curăţeniei şi respectarea strictă a normelor de igienă şi estetică urbanistică”, a mai precizat Rodica Zelincă. (Carmen Iacob – STANCIU)