Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Sport
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
17450
De la 07 Ianuarie 2003
122903099
Primarul Cătălin Flutur:

„Lucrurile nu sunt foarte în regulă cu domnul Conţac”

  • 13 June 2006, 23:00
Aşa cum precizam în numărul de ieri, preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Conţac, a contestat public funcţia bisericească în care a fost ales, săptămâna trecută, primarul Cătălin Flutur. Faţă de afirmaţiile făcute la adresa sa, Flutur a precizat că şi preşedintele CJ a făcut parte din Adunarea Eparhială, împreună cu fostul primar, Florin Egner, şi nimeni nu şi-a pus problema meritelor: “Este o cinste şi o onoare pentru mine să fiu membru în această structură şi este în acelaşi timp o responsabilitate. Am gândit pentru prima dată să ajutăm în mod echilibrat de la buget toate cultele din Botoşani, pornind de la numărul de credincioşi. Am exprimat astfel o politică clar ecumenică, prin care am ajutat timp de doi ani parohiile”. După cum susţine primarul, bisericile sunt locurile frecventate de cei mai mulţi botoşăneni şi este firesc ca municipalitatea să-şi îndrepte atenţia către toate parohiile din Botoşani. În prezent, toate bisericile din municipiu, dar şi Mănăstirea Popăuţi, se confruntă cu diverse probleme, iar municipalitatea a ajutat aceste lăcaşuri de cult în mod echilibrat. “Acest lucru nu putea trece neobservat. Am ajutat biserica nu numai cu bani, ci am încercat de fiecare dată să fim alături de biserică. Mai mult decât atât, ne-am sfătuit pentru prima dată în mod public cu reprezentanţii bisericii în probleme care privesc oraşul”, mai susţine Cătălin Flutur. Edilul şef al municipiului consideră că preşedintele CJ nu este cel mai în măsură să îi conteste funcţia: “Dacă domnul Conţac a contestat hotărârea Adunării Eparhiale şi decizia Mitropolitului Moldovei, deja lucrurile nu sunt foarte în regulă cu dumnealui”. (Margareta NICHIFOR)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Mittal Steel vrea să ajungă la un profit de 9,9 miliarde dolari
Planul de achiziţii a Camerei Deputaţilor include bigudiuri
Miron Cozma, audiat în dosarul mineriadei din iunie 1990
CNSAS va investiga dosarul lui Dan Voiculescu în regim de urgenţă
Viitorul raport al Comisiei Europene depinde de angajamentul Parlamentului României
Imprimeria şi Loteria rămân la stat
Horoscop
Organigrama Comisiei juridice supusă dezpaterii
PD a început restructurarea şi remanierea guvernului
Stolojan făcea bugetul lui Ceauşescu, în timp ce intimii lui Tăriceanu erau în stradă
Operatorii din transporturi au cerut o întrevedere cu Radu Berceanu
Noi reglementări în privinţa impozitului pe venituri realizate din dividende
Producţia de lapte a crescut în 2005 cu 1,3 la sută
Renault va prezenta rezultatele în ceea ce priveşte pila de combustibil
Preşedinţia Boliviei, gazdă pentru copiii străzii
Un vrăjitor mexican, în serviciul selecţionatei aztece
Studenţi constănţeni cooptaţi într-un program al Agenţiei Spaţiale Europeane
Economia botoşăneană, în picaj
Dumitriţa AILOAE, Carmen STANCIU
Repetenţia, interzisă în clasa I
Sinistraţii din Centrul Vechi s-au mutat ieri la Liceul Pedagogic
Campioni judeţeni la lupte şi atletism
Mai puţine concedii medicale
Verde cu ghinion pentru un taximetrist
Primul impact vacă-biciclist din istoria judeţului
Administraţia de Finanţe, învinsă de Furnică
Medical Mission ne aduce un pompier, în loc de aparatură medicală
Sinistraţii din Centrul Vechi s-au mutat ieri la Liceul Pedagogic
Campanie anti-şpagă
Ciclism acrobatic pe valea Leordei
Deşi atractivă, fabrica de cauciuc nu s-a vândut
Reabilitarea termică a clădirilor
Guvernul descurajează pensionarea anticipată
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog