"S-a prezentat prea târziu la spital. Evoluţia bolii a fost fulminantă. Dacă s-ar fi prezentat la medic la primele semne de boală ar fi avut şanse de scăpare. Dar simptomele leptospirozei sunt uneori confundate cu uşurinţă cu simptome ale unor boli mai puţin grave. Este o maladie cauzată de o bacterie din genul Leptospira care afectează atât oamenii, cât şi animalele. Lăsată netratată, boala poate conduce la afecţiuni ale rinichilor, meningită, disfuncţii ale ficatului şi dificultăţi de respiraţie, iar în cazurile grave, duce la decesul pacientului", a declarat epidemiologul Ecaterina Chihaia, directorul interimar al Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani.
Bărbatul răpus de leptospiroză lucra ca instalator. Nu era angajat la vreo societate dar efectua reparaţii pe la subsolurile blocurilor, lucrări pe care le obţinea luând legătura cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari. Medicii spun că de aici i s-ar fi tras boala. Pentru că multe subsoluri de bloc sunt pline de mizerie, locuite de şobolani, devin medii propice pentru dezvoltarea leptospirelor. Bărbatul s-a îmbolnăvit pentru că, spun medicii, ar fi lucrat în subsoluri fără echipament de protecţie corespunzător. (Doina Marcu)