Peste 800 de profesori au participat ieri la concursul naţional unic din învăţământ. Din 983 de candidaţi, s-au prezentat la concursul de titularizare 812. Potrivit inspectorului de personal din cadrul Inspectoratului Şcolar Botoşani, Pavel Rusu, în timpul examenului nu s-au înregistrat evenimente deosebite. Lucrările candidaţilor botoşăneni vor fi corectate în trei centre de evaluare, respectiv Iaşi, Bucureşti şi Galaţi. După cum susţine Pavel Rusu, o parte din lucrări au ajuns încă de ieri în centrele de corectare de la Iaşi. Urmând ca în cursul dimineţii de azi, o delegaţie formată din doi reprezentanţi ai IŞJ şi un jandarm să transporte lucrările candidaţilor la Bucureşti şi Galaţi.
Subiectul dat candidaţilor vizează două laturi, una informaţională care vizează cunoştinţele pe disciplina fiecăruia şi o latură formală care se referă la metodologie, a precizat Pavel Rusu, inspector de personal în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean. În cursul zilei de 19 iulie candidaţii vor primi rezultatele la concurs. Până pe data de 21 iulie ei au posibilitatea să depună contestaţiile, iar rezultatele finale le vor afla pe data de 23 iulie. Candidaţii care au obţinut minim nota şapte la concurs primesc titularizarea. Aceştia pot depune pe data de 24 iulie la sediul IŞJ Botoşani opţiuni pe posturile vacante. Repartizarea computerizată a candidaţilor se va realiza pe 26 iulie. Iar pe 27 iulie se vor emite deciziile de numire pe post. Cei 178 de înscrişi care nu s-au prezentat ieri la concursul de titularizare mai au o şansă în data de 16 august. Aceştia pot veni la concursul organizat de IŞJ pentru posturile de suplinitori. Suplinirea pentru un post în învăţământ se acordă doar pentru un an de zile. (Margareta NICHIFOR)