În urma şedinţei publice organizate ieri de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, din cele 89 de catedre ce urmau a fi repartizate au rămas libere încă 20. După cum susţine inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Adrian Lăcătuş numărul posturilor rămase libere este destul de mic, având în vedere faptul că în învăţământul botoşănean, la cei aproximativ 7.000 de angajaţi, există o fluctuaţie mare de personal. Posturile rămase libere sunt în mod special la catedrele de limbi moderne, engleză, respectiv franceză. Adrian Lăctuş a adăugat faptul că aceste posturi vor fi ocupate cu ajutorul directorilor unităţilor de învăţământ.
"Restul posturilor rămase libere le vom ocupa cu ajutorul directorilor de unităţi şcolare care ne vor pune la dispoziţie profesorii pensionari. În cazul în care nu putem apela la profesorii pensionari, în ultimă instanţă posturile vor fi ocupate de cadre didactice necalificate", a declarat Adrian Lăcătuş. În cursul zilei de astăzi candidaţii care mai doresc să obţină un post la catedră în învăţământul botoşănean vor susţine un examen scris ce va fi organizat la Şcoala nr. 10 Botoşani. Potrivit inspectorului general adjunct astfel de testări vor fi organizate în fiecare zi de vineri, în cazul în care vor mai apărea catedre libere. (Margareta NICHIFOR)